Pe măsură ce aplicaţiile de afaceri proliferează cu rapiditate, imensele volume de date generate de ele au determinat o transformare fără precedent asupra centrelor de date care se chinuie să se adapteze la ele. Organizaţiile se bazează tot mai mult pe virtualizare pentru sprijinirea infrastructurii IT, ceea ce pare o opţiune tentantă pe măsură ce mediile virtuale rulează mai multe servicii pe structuri hardware mai puţine şi, mai important, menţin serviciile în funcţiune în timpul întreruperilor de energie, astfel protejând încărcările critice de lucru.
În orice caz, oricare centru de date care adoptă virtualizarea riscă performanţe slabe sau chiar căderi de sistem dacă strategia de management al alimentării cu energie nu se acomodează cerinţelor energetice stringente ale acestor noi tehnologii. O astfel de afirmaţie devine critică pentru viaţa oricărei companii în condiţiile în care, aşa cum demonstrează un document recent emis de Eaton, costurile ieşirii din funcţiune pot atinge aproape 6000 de euro pe oră pentru companiile mici de până la 100 de angajaţi, şi se pot ridica la uluitoarea sumă de 1 milion de euro pe oră pentru firmele mari, cu peste 1000 de angajaţi.
O astfel de problemă se naşte din cauză că maşinile virtualizate (VM) rulează la o capacitate de 70-80% în comparaţie cu rulajul la 10-15% din capacitate pentru maşinile nevirtualizate; astfel de cifre se traduc în incinte de lucru care necesită fiecare o putere instalată de până la 40 kW. În plus, virtualizarea permite aplicaţiilor să comute rapid şi impredictibil de la un server la altul, fapt care ajută centrele de date să echilibreze cererile critice de energie, dar generează simultan o importanţă cu totul nouă pentru flexibilitatea energetică.
Din fericire, există soluţii eficiente. Adoptarea unei strategii de management energetic robuste şi inteligente vă permite să obţineţi întregul potenţial al arhitecturii IT moderne, evitând în acelaşi timp costurile financiare şi de reputaţie asociate unei căderi de sistem. Toate acestea pot fi mai lesne cristalizate în cinci paşi de urmat: Protecţie, Distribuţie, Organizare, Gestionare şi Întreţinere.
Protecţia include surse de putere neîntreruptibile (UPS-uri) pentru back-up, în scopul evitării pierderilor de date şi al asigurării continuităţii operaţionale în caz de căderi îndelungate de tensiune în reţea. UPS-urile protejează echipamentele IT sensibile de fluctuaţiile de tensiune atunci când centrul este alimentat din reţeaua de energie, în plus faţă de furnizarea unei soluţii de back-up pe timpul căderilor de tensiune.
Distribuţia inteligentă a energiei include cabluri şi unităţi rack inteligente de distribuţie a energiei (PDU), care furnizează informaţii despre locaţii şi secţiuni din centrul de date, fapt care permite utilizatorilor să determine cu rapiditate exact unde este folosită energia şi să identifice echipamentele hardware care consumă energie în exces. O măsurătoare corectă simplifică, de asemenea, balanţa de încărcare cu energie şi dezvăluie locaţiile cu capacitate energetică de rezervă.
Informaţiile furnizate de dispozitivele de distribuţie a energiei sunt întărite de monitorizarea ambientală, cea care măsoară o gamă întreagă de parametri variabili, declanşând măsurile de back-up şi de recuperare în caz de cădere reţea, conform politicilor implementate, pentru a minimiza pierderile de date şi pentru a optimiza recuperarea.
Echipamentele în sine ar trebui organizate în cadrul unei infrastructuri IT securizate şi fiabile, oferind acces facil pentru mentenanţă. Virtualizarea condensează încărcările de energie şi de răcire în amprente energetice mai mici, astfel încât strategiile de răcire mai eficiente devin esenţiale. Includerea de fluxuri de aer rece şi cald începe să devină o metodă tot mai populară; această metodă depinde de cât de bine sunt gestionate centrele de date cu podea înălţată, unde toate potenţialele breşe de scurgere a aerului sunt sigilate pentru a menţine presiunea statică şi distribuţia uniformă a fluxurilor de aer. În cazul unor astfel de strategii, rack-urile care evită scurgerile şi încrucişările interne de aer fierbinte/rece sunt critice.
Vizibilitatea şi controlul strategiei inteligente de gestiune energetică sunt facilitate de integrarea software-ului potrivit în platforma de virtualizare. Datele legate de stare pentru toate dispozitivele energetice UPS şi PDU din reţeaua virtuală pot fi vizualizate împreună cu informaţiile despre reţea, serverele fizice şi unităţile de stocare date, pe un singur panou de control. O astfel de modalitate de control ajută la asigurarea continuităţii operaţionale, în vreme ce managerii pot lua decizii fiind informaţi despre starea echipamentelor IT şi a celor energetice. Reacţia poate fi mai rapidă, iar politicile de recuperare automatizată în caz de dezastre pot deveni mai eficiente.
Întreţinerea preventivă este şi ea esenţială pentru orice strategie de management energetic. UPS-urile moderne sunt fiabile, însă continuă să fie nişte dispozitive complexe, supuse căderilor, în vreme ce şi alte echipamente, cum sunt PDU-urile, necesită la fel de multă grijă. Riscurile pot fi evitate prin implementarea unei abordări corecte a serviciilor pentru toate componentele sistemului.
Atât echipamentele UPS, cât şi cele PDU pot fi întreţinute, iar durata lor de viaţă poate fi extinsă prin asigurarea unei monitorizări şi a unei mentenanţe regulate. Politica asociată ar trebui să includă vizite on-site, atât sub formă de mentenanţă preventivă cât şi în caz de urgenţe, pentru echipamentele UPS şi PDU, piesele electronice de rezervă, bateriile şi stivele de baterii de rezervă, precum şi pentru liniile profesionale de comunicaţii în caz de apariţie evenimente nedorite.
Integrarea acestor cinci paşi într-o strategie de management energetic coezivă şi eficientă necesită instrumentele hardware, software şi de servicii adecvate – componente care se combină într-o soluţie durabilă, pe termen lung, dar care sunt ele însele performante. Expertiza industrială, suportul şi portofoliul de soluţii ale companiei Eaton vă oferă aceste instrumente, permiţându-vă să construiţi o strategie de management energetic cu adevărat optimizată, care vă va permite să fructificaţi beneficiile arhitecturilor dumneavoastră IT.
Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.eaton.eu/optimizedpower