Eurosport intră în parteneriat cu CA Technologies, lider de piață pentru furnizarea de software și de soluții IT, colaborând pentru integrarea tehnologiilor și sponsorizări cross-platformă.
Fanii ciclismului vor avea parte de o experienţă unică prin intermediul unei aplicaţii ce va fi disponibilă începând cu transmisiunile pentru Giro d’Italia. Prin instrumente precum CA API Management și CA App Experience Analytics, pentru prima dată Eurosport va oferi în direct o hartă interactivă cu datele rutierilor pe durata Giro d’Italia şi a altor curse importante de ciclism din acest sezon.
Noile instrumente vor fi integrate în aplicația existentă a Eurosport și în versiunile mobile ale website-urilor, pentru a permite fanilor să urmărească plutonul în fiecare moment al cursei și a accesa datele GPS și biometrice ale ciclistului preferat, cum ar fi altitudinea, viteza, forța, ritmul și pulsul, toate în timp real. Eurosport va folosi aceste noi instrumente și pentru informațiile grafice ce vor îmbogăți transmisiunile TV în direct, oferind telespectatorilor și experților săi analize detaliate.
CA API Management va integra în timp real fluxul de informații despre dinamica fiecărui ciclist, direct în noua hartă interactivă. De asemenea, CA App Experience Analytics va oferi Eurosport informații despre obiceiurile de consum ale utilizatorilor, pentru a optimiza aplicația, experiența de navigare și dispunerea meniurilor, și va furniza date analitice esențiale, pentru a îmbunătăți performanța și stabilitatea aplicației.
Eurosport va mai produce conținut suplimentar digital și scurt-metraje de ciclism, încorporând noile fluxuri de date, conținut ce va fi inclus în aplicații și în versiunile mobile ale website-urilor. Aceste materiale vor cuprinde avancronici și retrospective de etapă, analize ale momentelor cheie bazate pe reluări „slow motion”, imagini „zoom” și noi programe „Sport Explainers” – seria exclusivă de programe, dedicată aspectelor tehnice esențiale din sport și care va fi sponsorizată de CA Technologies.
În plus, în calitate de partener de software oficial pentru transmisiunile Marilor Tururi de ciclism la Eurosport, CA Technologies va beneficia și de promovarea multi-platformă a mărcii proprii prin intermediul spot-urilor TV și digitale și prin conținut sponsorizat.