Studii — February 7, 2016 at 5:38 pm

Industria de software și servicii IT a crescut cu 13% în 2014

by

coperta-studiu-anis-2015Veniturile companiilor românești de software și servicii IT au crescut cu 13% în 2014 față de 2013, ajungând la 2,42 miliarde euro, conform Studiului „Software and IT Services in Romania”, făcut public astăzi de către ANIS – Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii și realizat de către PAC – Pierre Audoin Consultants.
Prognoza pentru 2015 indică o creștere de 14% a veniturilor industriei, iar rata de creștere anuală medie estimată pentru următorii 3 ani este de 11%.

Din totalul veniturilor, aproximativ 65% au provenit în 2014 din exporturi, în creștere față de anul anterior când ponderea exporturilor în veniturile din software și servicii ale companiilor românești era de 60%.

“Industria de software și servicii este una dintre cele mai performante pe care România le are în prezent, dată fiind rata de creștere de 4 ori mai mare decât cea estimată pentru întreaga economie. În 2014, industria IT&C a înregistrat cea mai mare pondere în PIB de până acum – 6%, din care 2,5% este generat de software și servicii. Studiul efectuat de către partenerii de la PAC ne arată că tendințele de creștere, mai ales la export, sunt solide și nu sunt bazate pe oportunități trecătoare”, explică Teodor Blidăruș, Vicepreședinte ANIS.

“Industria de software și servicii informatice din România are astăzi o singură barieră foarte solidă care o împiedică să crească în continuare cu peste 15-20% pe an: numărul și gradul de pregătire a specialiștilor. România se află astăzi în fața unei șanse uriașe de a deveni un motor regional pentru servicii IT și produse software, cu condiția ca sistemul de educație să evolueze rapid, iar facilitățile fiscale să ajute la crearea de valoare adăugată. Potențialul teoretic al industriei de software și servicii informatice este de peste 6 miliarde de euro până în 2020, însă acest nivel nu se va atinge într-un mod haotic, ci doar într-un cadru extrem de organizat, de la nivel de sistem educațional, curriculum, facilități fiscale, fonduri europene folosite corect și atragere de investiții masive.”, explică Eugen Schwab, Vice-President Romania & CEE în cadrul Pierre Audoin Consultants (PAC).

Veniturile realizate de companiile românești în țară provin în proporție de 32% din proiecte derulate pentru administrația publică, 16% pentru clienți din industria producătoare, 14% pentru clienți din zona financiar-bancară, 9% pentru companii telecom și 8% pentru clienți din domeniul utilităților.

La export, veniturile provin de la clienți din industria producătoare în proporție de 40%, 17% de la clienți din domeniul serviciilor, 16% din zona financiar-bancară, 11% din retail și 5% din asigurări.

Dezvoltarea de produse software de nișă, proiectele de tip spin-off din companiile mai mari, construirea unui business mai mic, dar de încredere, care să furnizeze servicii IT pentru anumite verticale sau chiar importarea de tehnologii de viitor și educarea pieței locale ar putea fi cele mai importante oportunități de dezvoltare a unui business în acest domeniu în următorii ani, se arată în studiul PAC realizat la inițiativa ANIS.

Studiul „Software and IT Services in Romania” este un proiect ANIS realizat de către Pierre Audoin Consultants (PAC), în perioada februarie-iunie 2015, și se află la a doua ediție. Prima ediție a studiului a fost publicată în noiembrie 2013.