Hardware — June 16, 2017 at 10:26 am

ELKO Romania anunţă lansarea tabletei Getac ZX70

by

Getac ZX70Tableta PC Getac ZX70 poate fi folosită în condiţii de lucru extreme, adresându-se în special angajaţilor companiilor care activează în telecomunicaţii şi transport.

Tableta este rezistentă la şocuri, dispune de un ecran de 7”, foloseşte sistemul de operare Android 6.0 şi este certificată IP67 şi MIL-STD 810G. Astfel, este rezistentă la praf şi ploaie, putând fi folosită chiar şi sub apă, pentru 30 de minute (adâncime maximă 1m).
“Getac ZX70 este una dintre cele mai compacte şi mai rezistente tablete pe care le-am dezvoltat. Design-ul special, posibilitatea de a fi folosită cu o singură mână, durata mare de viaţă a bateriei şi platforma Android sunt principalele atuuri ale acestui model. Tableta oferă utilizatorilor performanţe maxime indiferent de condiţiile de mediu”, a declarat Scott Shainman, Preşedinte Getac.
ZX70 foloseşte un ecran IPS touchscreen de 7”. Lizibilitatea conţinutului este garantată de luminozitatea de 580 niţi a ecranului, tableta putând astfel fi folosită chiar şi în condiţii de soare puternic. Adiţional, tehnologia ecranului touchscreen, LumiBond® 2.0, permite atingerea unui contrast superior şi a unui gamut de culoare extins. Pentru o eficienţă maximă, pachetul include şi un stylus ce permite utilizatorilor să ia noţite direct de pe teren.

Tableta integrează două camere foto, webcam-ul Full HD putând fi folosit pentru realizarea de video-conferinţe sau training-uri, iar camera principală de 8MP cu autofocus şi flash dând posibilitatea utilizatorilor de a surpinde imagini clare, la rezoluţii mari.

Partea de conectivitate este asigurată de prezenţa modulelor ZX70 GPS + 4G LTE şi WiFi. Tableta mai dispune de un cititor de coduri de bare 1D/2D, un modul NFC/RFID şi de un cititor de carduri SD. Memoria este de 2GB, putând fi extinsă la 4GB.

Modelul este certificat atât ATEX, cât şi IECEx 2/22, putând fi folosit chiar şi în medii în care există pericol de explozie.