Business — June 28, 2017 at 12:24 pm

Blugento atrage investiții după un an de activitate

by

Compania clujeană Blugento, furnizor de soluţii de ecommerce bazate pe platforma Magento, a atras o investiţie strategică în valoare de 120.000 de euro din partea a trei antreprenori români.

Investiţia are loc în contextul unei pieţe locale de comerţ electronic în continuă dezvoltare, cu o rată de creştere anuală de 25% – 30%, estimată să depăşească anul acesta valoarea de 2 miliarde de euro.

Investiţia, care a presupus vânzarea unui pachet minoritar de acţiuni Blugento, vizează extinderea către două noi pieţe internaţionale (europene) şi automatizarea completă a soluţiei Blugento, care va permite reducerea timpului de implementare a magazinelor online și creşterea numărului de proiecte livrate. Totodată, infuzia de capital reprezintă o primă rundă de investiţii, următoarea fiind programată pentru anul viitor.

Sandu_Babasan_CEO Blugento
Sandu_Babasan_CEO Blugento

Blugento este o soluţie de ecommerce ultra-performantă, construită pe platforma Magento, cea mai populară platformă de comerţ electronic din întreaga lume, şi este oferită clienţilor în format SaaS (Software as a Service). Blugento oferă toate funcționalitățile necesare unui magazin online de succes, în baza unui abonament lunar și este integrat cu peste 100 de soluții de plată, curierat, marketing și alte servicii care oferă avantaje competitive magazinelor online.

„Investiția confirmă potențialul soluției Blugento și al pieței de ecommerce din România, care este încă mult mai puțin dezvoltată decât în alte țări, precum Ungaria sau Slovacia și de două ori sub media europeană. Această investiție ne va permite o dezvoltare accelerată și, în curând, abordarea altor două piețe din Europa”, spune Sandu Băbăşan, CEO Blugento.

Până la finalul anului, Blugento își va dubla echipa, ajungând la 30 de angajați, ţintind ca, în 12 luni, să devină lider pe piața soluțiilor de ecommerce din România, cu un venit anual recurent de peste 1 milion de euro.

Investiţia s-a derulat prin programul SprintPoint, în urma primei runde de evenimente „Investors Dinner” organizate în Cluj și Bucureşti și s-a finalizat în doar 8 săptămâni de negocieri.