Securitate — July 10, 2017 at 6:25 am

Industria aerospațială este următoarea care va utiliza tehnologia blockchain

by

Block chain technology

Blockchain devine rapid una dintre cele mai utile tehnologii din lume, în special pentru domenii din sectorul bancar, medical și al rețelelor de aprovizionare, acestea profitând de capabilitățile unice ale acestei tehnologii. La acestea se adaugă industria aerospațială care adoptă tehnologia Blockchain.

Directorul diviziei Aerospațială și de Apărare al Accenture, John Schmidt, a identificat recent “Blockchain” ca fiind următoarea mare inovație în procesele pentru întreținerea avioanelor. În acest sens, tehnologia Blockchain poate avea efecte pozitive în cazul întreținerii și monitorizării motoarelor, în contextul în care datele pentru motor nu sunt stocate într-o singură locație accesibilă, ceea ce face dificilă îmbunătățirea și evaluarea.

Datorită avantajelor unice ale tehnologiei Blockchain, informațiile ar putea fi difuzate pentru inginerii de întreținere, oferind reparații mai rapide și mai fiabile utilizând și salvând o istorie mai amănunțită a întreținerii motorului în timp. În acest sens, experții Accenture, văd în acest lucru un val al tehnologiei viitorului pentru industria aerospațială.