Industria de turism trebuie să fie mai bine pregătită pentru eventuale schimbări economice și politice, pentru a fi capabilă să profite la maximum de creșterea economică viitoare, precizează un nou raport al companiei A.T. Kearney.
Economia colaborativă, realitatea virtuală și Internetul tuturor lucrurilor conduc la îmbunătățirea experiențelor de călătorie, dar în același timp, evoluțiile geopolitice, sociale și economice internaționale schimbă și polarizează lumea, așa cum o știm. Acest fapt poate limita potențialul de creștere al industriei de turism, cu excepția cazului în care companiile acționează rapid și în concordanță cu noile tendințe, se spune în raport. În acest context, raportul A.T. Kearney scoate în evidență două tendințe cheie care schimbă peisajul industriei de turism:
- Experiențe personalizate de călătorie versus oferte de masă. Tehnologia permite agregarea datelor privind consumatorii și utilizarea Inteligenței Artificiale pentru a cunoaște comportamentul călătorilor. Aceasta poate contribui la satisfacerea nevoilor individuale ale călătorilor, în locul unei abordări tradiționale, unice pentru toți.
- Asigurarea unei călătorii nefragmentate, de la punctul de plecare până la destinație. Asigurarea unor călătorii cu adevărat fără probleme impune atât o cooperare la nivel guvernamental, cât și schimbul de informații între jucătorii din piață: de la aeroporturi și companii aeriene, la hoteluri, restaurante și operatori de transport terestru.
Pe baza acestor două tendințe cheie, Amadeus și A.T. Kearney au identificat patru scenarii de viitor pe care companiile de turism trebuie să le pregătească astăzi, dacă acestea vizează maximizarea creșterii și succesul în viitor:
Scenariul Picasso este construit pe o piață mondială fragmentată, marcată de creșterea populismului și de preocupările privind securitatea, iar acest lucru poate conduce la scăderea popularității sau chiar dispariția mai multor destinații de călătorie. Chiar și așa, în condițiile existenței unei bune creșteri economice, companiile investesc în inovare pentru a ajunge la mai mulți clienți prin intermediul canalelor mobile, atrăgându-i prin oferte personalizate mai sofisticate.
Scenariul Dali presupune că atât atitudinile sociale, cât și prosperitatea economică creează un mediu mai favorabil pentru schimbul de date. Acest lucru aduce legi mai relaxate privind confidențialitatea și o reglementări mai simple, ceea ce permite o mai mare personalizare a călătoriilor. Trăind în scenariul Dali, călătoriile devin mai rapide, mai ieftine și mai sigure. Oamenii beneficiază de mai puține controale de securitate la frontiere și au informații în timp real despre evenimente neașteptate, cum ar fi întârzieri ale zborurilor.
În scenariul Bosch, costurile de operare cresc în întreaga industrie, deoarece companiile se străduiesc să se conformeze unui mozaic de aspecte legale, fiscale, de muncă și de protecție a datelor. Ne confruntăm cu o lume fragmentată, bazată pe protecționism și neîncredere. Confruntându-se cu mediul politic al scenariului Bosch, călătorii caută confort în branduri de încredere și fac rezervări direct la furnizori binecunoscuți.
Scenariul Warhol se caracterizează prin călătorii perfecte, dar nu și nu personalizate, și ia în considerare implicațiile unei puternice creșteri economice în Asia, ce dă naștere unei mari clase de mijloc, cu venituri mai reduse pentru călătorii și timp liber. Călătorii ar prefera să călătorească mai ieftin, cu oferte de masă, în loc să aibă opțiuni personalizate, chiar și într-o lume fără bariere.
“Tehnologia nu a mai promis niciodată mai multe industriei de turism“, spune Alex Luzarraga, Vicepreședinte Corporate Strategy al Amadeus IT Group. “Dar status quo-ul este răsturnat, se răspândește neîncrederea și populismul. Lucrurile pe care le consideram de la sine înțelese, cum ar fi dreptul de a călători în Europa fără pașapoarte, de exemplu, ar putea fi mai puțin probabile în viitor. Este important să evaluăm și să înțelegem, în parteneriat cu A.T. Kearney, acele probleme care vor continua să confrunte și să perturbe industria în următorii cinci până la șapte ani, așa că putem, ca industrie, să fie mai bine pregătiți pentru a face față acestor probleme.”
“Raportul se bazează pe perspectivele mai multor jucători din lumea călătoriilor și a tehnologiilor și ilustrează o viziune largă a viitorului, care permite companiilor să-și descopere punctele lor slabe. Mai mult, studiul testează planurile existente față de perspectivele industriei și ne ajută să înțelegem ce schimbări sunt necesare în strategia companiei. Acest document va oferi o perspectivă interesantă companiilor care doresc să prospere în industria turismului în anii următori“, spune Yelena Ageyeva-Furman, Director, A.T. Kearney Londra.
Comandat de Amadeus, studiul se bazează pe o workshopuri și interviuri cu responsabili din industria tehnologiei și a turismului. Pentru a afla mai multe informații și pentru a descărca raportul, vă rugăm să vizitați http://www.amadeus.com/documents/reports/what-if-imagining-the-future-of-the-travel-industry.pdf