Financiar-Bancar, Mobilitate — February 8, 2016 at 7:24 am

Împreună cu Asseco SEE, UniCredit pune la dispoziția clienților băncii din România aplicația de mobile banking optimizată pentru tablete

by

 

Asseco SEE, lider în furnizarea soluțiilor complete de digital banking și UniCredit CEE, au implementat cu succes soluția dezvoltată de Asseco SEE, New Generation Tablet Banking, în șase țări din zona în care UniCredit CEE deține operațiuni (Bulgaria, Republica Cehă, România, Serbia, Slovacia și Slovenia). Aplicațiile pentru iPad-uri și tabletele Android sunt acum disponibile în magazinele iTunes și Google Play. Aceste aplicații oferă o experiență noua clienților care au nevoie de o aplicație de mobile banking optimizată pentru dispozitive smart cu ecrane mai mari.

Întrucât clienții din Europa Centrală și de Est utilizează acasă din ce în ce mai mult tabletele în locul PC-urilor tradiționale, UniCredit a decis să ofere acestora o aplicație modernă, dedicată celor care preferă să efectueze operațiunile bancare de pe tabletă. Similar aplicațiilor iOS și Android pentru smartphone-uri, noua aplicație pentru tabletă se va îmbogăți în curand cu noi servicii și funcționalități specifice contextului de utilizare și capabilităților tehnice ale fiecărui tip de dispozitiv mobil. Aceste funcționalități noi vor include servicii de money management, servicii de geo-localizare și plăți prin intermediul codurilor de bare.

Asseco SEE și UniCredit CEE au o colaborare de succes și un parteneriat pe termen lung în ceea ce privește serviciile de mobile innovation și securitate. Asseco SEE este un partener de încredere, responsabil de livrarea aplicațiilor de mobile banking și a celor destinate tabletelor, pentru 11 bănci UniCredit din regiunea Europei Centrale și de Est, majoritatea fiind deservite prin UniCredit Business Integrated Solutions în Vienna, Austria. Asseco SEE este compania desemnată de Unicredit pentru furnizarea unei soluții de ultimă generație, aplicație bancară nativă pentru tablete, care va ajuta UniCredit CEE să obțină o poziție de lider pe piața soluțiilor de digital banking.

Focus pe experiența utilizatorului
Noua aplicație este concepută să țină pasul cu evoluția serviciilor online și să răspundă așteptărilor crescânde ale utilizatorilor în ceea ce privește experiențele de digital banking.

Aplicația UniCredit CEE pentru smartphone-uri
oferă o bază solidă pentru noua aplicație destinată tabletelor. Vizualizarea produselor și serviciilor este simplă, meniurile lungi și greoaie fiind înlocuite cu o logica de navigație bazată pe gesture, numită “m-plane”, sistem ce permite UniCredit o abordare inovativă pentru digital banking. După câteva sesiuni, utilizatorii pot memora cum să navigheze prin aplicație și pot găsi în permanență cu ușurință ceea ce caută pe un smartphone sau pe o tabletă. Cu acest sistem de memorare bazat pe gesturi, utilizatorul învață un gest specific pe care îl poate repeta cu ușurință. De exemplu, toate plățile pot fi imediat încheiate în căsuța de plăți, un instrument interactiv care elimină complexitatea tranzacțiilor bancare tradiționale.

O tehnologie robustă, cu un framework avansat de dezvoltare front-end, metodologie de dezvoltare agilă și implicarea constantă a proiectanților specializați în UX (User experience) și a dezvoltatorilor de aplicații mobile, conferă siguranța unui produs final ce îndeplinește nevoile utilizatorului modern.

Mauro Maschio, Head of Retail UniCredit CEE
, a declarat: “Ca lider de piață în regiunea Europei Centrale și de Est, obiectivul nostru constant este acela de a furniza utilizatorului final cea mai modernă tehnologie. Pentru aceasta, o componentă a strategiei noastre de servicii de digital banking este oferirea către clienții noștri a unei experiențe unificate de utilizare a tuturor canalelor bancare, utilizând un număr cât mai mare de dispozitive, venind astfel în întampinarea tututor categoriilor de clienți ai băncii. Împreună cu Asseco SEE, am reușit să furnizăm cu success un produs final care să îmbunătățească experiența de digital banking a clienților noștri, fiind pregătiți să ridicăm standardul pieței de soluții bancare pentru tablete, în Europa.”

Dražen Pehar, Președinte al Consiliului de Administrație al Asseco SEE Croația
, a declarat: “Aplicația de tablet banking este aici. A fost o experiență extraordinară să o putem livra împreună cu UniCredit CEE, chiar dacă a fost necesară o abordare diferită, Asseco SEE fiind un pionier al experiențelor de mobile banking. În acest fel ne-am asigurat că produsul nostru răspunde perfect nevoilor clienților băncii. Ne-am întors la planșa de proiectare pentru a lua în calcul tehnologia și motivațiile clienților de a utiliza soluția noastră destinată tabletelor. Cred cu adevărat că rezultatul final justifică eforturile noastre și demonstreaza toate beneficiile utilizării aplicației. Securitate, timp de reacție rapid și capacitățile hardware integrate ale soluției, sunt tot atâtea avantaje care ne fac să fim convinși că aplicația va fi diferențiatorul în viitor, în ceea privește realizarea operațiunilor bancare de pe tabletă.”