Atos va achiziționa Siemens Convergence Creators GmbH (CVC), furnizor de soluții de transformare digitală multi-industrie, cu sediul central în Viena. Firma austriacă are peste 800 de specialiști în întreaga lume și oferă soluții bazate pe software în domeniile rețelelor de comunicații, serviciilor și managementului clienților, securității și siguranței publice, infotainmentului multimedia, precum și a tehnologiei spațiale.
CVC a fost inițial un partener intern de cercetare și dezvoltare și un furnizor de soluții pentru mai multe departamente ale Siemens. În 2016 CVC s-a desprins și a devenit un departament Siemens independent, cu propriile resurse de proprietate intelectuală și o strategie pentru clienții externi.
Axată pe cercetare și dezvoltare și soluții personalizate, CVC va accelera saltul tehnologic al Atos și va oferi un capital generos de proprietate intelectuală în software și hardware, în special pentru a-și dezvolta soluțiile de securitate digitală și de comunicații. Capabilitățile CVC vor întări acreditările Atos și abilitatea sa de a livra cele mai recente sisteme critice de tip misiune și rețele securizate. În același timp, acestea vor contribui semnificativ la intrarea Atos pe piața de telecomunicații și va permite accesul la piețele cu creștere rapidă, cum ar fi producătorii și operatorii de sateliți și aeronave civile.
Având sedii în Germania, Statele Unite ale Americii și în Europa Centrală și de Est, printre care și două centre de livrare de expertiză digitală în România, la Brașov și Cluj-Napoca, și o rețea puternică de parteneri, CVC va oferi Atos o bază solidă pentru activități la nivel global.
Tranzacția se va încheia la sfârșitul lunii decembrie 2017 și este supusă informării și consultării de către organele reprezentanților angajaților, precum și aprobărilor autorităților de reglementare și antitrust.