Sage, producătorul francez de soluţii ERP, al treilea ca volum de vânzări în lume după Oracle şi SAP, a participat recent alături de partenerul său DEVEHO Consulting Group, la ultima etapa a unui roadshow care a inclus mai multe locaţii din zona CEE, pentru a împărtăși noutăți referitoare la versiunea 11 a produsului fanion Sage X3, o versiune care include module dezvoltate special pentru sectoare de activitate precum distribuție, producție și servicii, dar şi referitor la modulul de Business Intelligence complet integrat cu platforma ERP.
Mai mult, principalul distribuitor Sage, compania europeană Deveho Consulting Group, a anunţat că soluţia este deja localizată, cel puţin în cazul României, pentru multiplele schimbări legislative care au avut loc şi continuă să aibă loc. Practic, Deveho vorbeşte acum despre fluiditatea ofertei ca despre o cheie majoră de succes pe pieţe marcate de frământări de diverse naturi, aşa cum este şi cea românească.
“Piaţa locală este orientată spre cloud şi există multe aşteptări din acest punct de vedere,” a declarat Guy Leclercq, directorul Deveho Software Consulting, pentru revista Club IT&C. “Au început chiar să apară şi cererile de automatizare. Noi activăm pe piaţa locală ca parteneri Sage, iar scopul fundamental este satisfacţia finală a clienţilor”.
Asta nu înseamnă, însă, limitarea exclusivă la Sage. “Avem un întreg ecosistem local creat, în cadrul căruia lucrăm cu diverşi furnizori locali pentru realizarea de soluţii complexe specific locale folosind nucleul ERP oferit de Sage. Ne axăm pe domenii de vânzare precum producţia şi distribuţia, indiferent de zona de activitate de bază. Marele nostru avantaj ca grup este acela că putem adăuga competenţe prin parteneri practic în orice domeniu de activitate.Avem ca ţinte creşterea echipei locale Deveho, însă pentru asta este nevoie de competenţe, iar astfel de competenţe durează doi până la trei ani pentru a fi dezvoltate,” a adăugat Leclerq.
Referindu-se la ceea ce face în mod specific producătorul Sage, Jeremy Cocqueel, head of new geographies and export sales representative Sage, a declarat: “Cifrele arată că suntem al treilea vendor din lume pentru sisteme ERP. Astăzi putem adresa orice fel de clienţi cu soluţiile noastre. Aproape nu există limită de adresare. Facem aproape 2 miliarde de euro din vânzarea de software. Desigur că ADN-ul nostru înseamnă piaţa IMM, dar asta nu înseamnă că nu suntem confortabili cu celelalte segmente”.
Referindu-se la noul modul BI adăugat soluţiei, Cocqueel a adăugat: “Promovăm de multă vreme soluţii BI de pe piaţă. Modulul lansat de noi este dezvoltat de un partener din Canada special pentru Sage X3. Ca atare nu mai e nevoie de interfeţe cu soluţii BI provenite de la terţi. Sage X3 este o soluţie completă bazată pe o platformă. Cu ea putem adresa până la 90% din segmentul nostru ţintă. Restul este dezvoltat de ecosistemul nostru de parteneri. Sage ca vendor are o hartă de parcurs pe următorii ani. Pe această hartă vom vorbi evident despre IoT sau cloud ca dezvoltări de viitor pentru soluţia noastră. Este clar că trecem de la instalări on-premises la cloud. Am intrat mai târziu în această zonă deoarece preferăm să acţionăm atunci când piaţa e matură şi când o anumită tendinţă a devenit majoritară.”
Cât priveşte planurile de viitor ale Sage, reprezentantul acestei companii a mai spus: “Lucrăm cu 300 de parteneri care vin cu soluţii pentru verticale industriale specifice. Ne limităm la un asemenea număr de parteneri deoarece dorim să putem gestiona în mod eficient relaţia cu ei şi clienţii acestora. Acoperim piaţa regională prin intermediul Deveho Consulting, iar obiectivul nostru pentru anul următor este să dublăm volumul de afaceri. Suntem încă tineri pe piaţă, aşa că nu am definit ţinte precise de dezvoltare pe piaţa locală. Sage X3 este un produs excelent pentru toate zonele de producţie. Preferăm să adresăm gama largă de companii din România, fără să facem o separaţie pe industrii deocamdată.”