Microsoft a jucat mereu un rol important în hybrid cloud, fapt care nu constituie o surpriză, dată fiind concentrarea companiei pe clienţii de tip enterprise. Din această săptămână, însă, Microsoft duce această idee şi mai departe, prin lansarea Microsoft Azure Stack. Acest nou serviciu extinde modelul de dezvoltare şi instalare a aplicaţiei Azure la orice fel de centru de date, indiferent că este vorba de o construcţie fizică la sediul clientului sau un centru găzduit într-o terţă locaţie.
Azure Stack va aduce tehnologiile Microsoft de reţea definită prin software, stocare date prin ataşare directă, gestionare şi securizare maşini virtuale şi monitorizare a acestui cloud în centrele de date construite la sediul clientului. În esenţă, este vorba de o nouă soluţie de cloud privat pentru profesioniştii IT, care uşurează sarcina dezvoltatorilor de a îşi scala aplicaţiile pe cuprinsul centrelor de date existente, ca apoi să apeleze la cloud dacă au nevoie de capacităţi mai mari pe termene scurte.
Azure Service Fabric, noul serviciu Microsoft de rulare microservicii, va rula pe Azure Stack, iar dezvoltatorii pot folosi noul Azure Resource Manager pentru a instala aplicaţii atât în cloud-ul public Azure, cât şi într-un centru de date Azure Stack.
Deocamdată, însă, Azure Stack este axat pe rularea pe maşini virtuale cu Windows şi Linux.
De asemenea, serviciul va integra Azure Preview Portal, astfel încât dezvoltatorii să-şi poată prevedea singuri serviciile de care au nevoie în cloud-ul lor local (sau pot apela la cloud-ul public). Serviciul este integrat cu o mulţime de soluţii de billing de nivel enterprise. Actualmente, IT-ul din întreprinderi are de-a face în mod regulat cu grupuri care decid să îl ocolească pentru a proviziona serverele din cloud. Cu această nouă soluţie, dezvoltatorii nu ar mai trebui să fie nevoiţi să procedeze în acest mod.
Microsoft vrea să facă din centrele de date de la sediul clientului părţi componente de la periferia cloud-ului oferit de companie, iar clienţii ar trebui să se gândească la Azure ca la graniţa cloud-ului lor propriu.
Azure Stack ar trebui să devină disponibil la modul general în 2016, odată ce va deveni disponibil şi Windows Server 2016.
Tot acum, Microsoft a lansat şi Operations Management Suite. Ideea aici este de a oferi IT-ului un instrument de gestionare şi monitorizare mai uşoară a aplicaţiilor instalate la sediul clientului şi în cloud, indiferent unde ar rula ele şi pe ce platformă ar rula (Azure, AWS, Windows Server, Linux, VMWare şi OpenStack). Compania spune că noul instrument integrează o mare parte din experienţa acumulată de echipa Azure din operarea cloud-ului.
Suita combină patru servicii: log analytics, unelte de securitate, instrumente de automatizare şi servicii de protecţie aplicaţii şi date. În timp, Microsoft intenţionează să adauge la acest serviciu instrumente de patching, inventariere, alertare şi gestiune riscuri, totul bazat pe cloud.