Bizpoint — January 21, 2018 at 6:22 pm

Partea întunecată a investițiilor

by

criptomonedeDeși se află într-o continuă expansiune și o popularitate în creștere, monedele virtuale vin și cu un anumit risc în momentul investiției în acestea, mai ales dacă investiția vizează doar cumpărarea pentru valorificarea pe termen lung a acestor monede.

Faptul că acestea sunt o noutate, fiind utilizate de doar câțiva ani, dar și faptul că nu au un istoric pe care să ne putem baza, în special pentru momente „delicate”, ne duc cu gândul la o nesiguranță a investițiilor pe termen lung. Practic nu se știe cum reacționează aceste monede la fluctuații ale pieței sau cât de solide sunt ca valoare comercială pe viitor. În prezent există un concept simplu de cerere și ofertă care ține aceste monede la un preț atât de ridicat. Nu se știe nici ce se va întâmpla în momentul când se va atinge limita de 21 de milioane de Bitcoin-uri introduse pe piață.

Un alt risc al monedelor virtuale este dat de o posibilitate mai ridicată de fraudă sau spargere a conturilor, lucru care face imposibilă plata datoriilor zilnice prin monede virtuale (de exemplu chiria sau asigurarea de sănătate).

Totuși, piața prezentă a monedelor virtuale este o provocare pentru cei care vor să riște anumite sume de bani, chiar dacă acestea pot fi mari. Dar, riscul este mai mare pentru cei care nu au experiență cu o monedă virtuală, cei care sunt tentați după ce au auzit despre această monedă de la cunoscuți sau chiar din mediul online. Aceștia își deschid conturi în monede virtuale fără a cunoaște exact cum lucrează aceste monede și mai ales riscurile la care se expun când își transformă bugetul normal în monede virtuale.

Există un număr important de specialiști care spun că mai bine este să ne abținem de la investițiile în monede virtuale, cel puțin pe termen mediu, pentru a vedea ce se întâmplă din zona neagră a acestor monede, și cum reacționează la eventuale căderi.