Romsys, membră a holdingului austriac New Frontier Group și unul dintre primii integratori din România, celebrează anul acesta 20 de ani de existenţă, timp în care compania s-a dezvoltat permanent prin inovatie, transformânu-se de la simplu integrator de sisteme informatice, la un one stop vendor. Pentru viitor, Romsys continuă strategia de digital transformation și mizează pe dezvoltarea portofoliului propriu de soluții IT.
„Romsys a evoluat continuu în cei 20 de ani de existenţă, anticipând corect tendinţele industriei şi inovând permanent portofoliul de soluţii. Multe dintre proiecte au fost premiere pe piața locală. În 1994, am fost primul integrator care a implementat un sistem core banking în România, iar în 1995 implementam primul Sistem Naţional Medical de Urgenţă. În 2000, peste 60 de universităţi la nivel naţional beneficiau de un sistem de management financiar implementat de către Romsys, iar astăzi, în urma proiectului realizat pentru Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, cetăţenii români au peste 30 de servicii electronice la dispoziţie”, a declarat Răzvan Olteanu, Deputy CEO Romsys.
De la înființare, Romsys a livrat peste 3.500 de proiecte IT, rezultând astfel o medie de 15 proiecte implementate în fiecare lună, iar în prezent, compania numără peste 2.000 de clienţi, din 32 de industrii, de la instituţii financiare şi de asigurări, la companii din telecom, utilităţi, retail și producție sau industria de apărare. Mai mult de un sfert dintre clienţii Romsys fac parte din TOP 500 cele mai mari companii din România, 28 dintre aceştia regăsindu-se în portofoliul Romsys de peste 10 ani.
ÎN PREZENT, 65% DIN VENITURI PROVIN DIN VÂNZAREA DE SOLUȚII ȘI SERVICII
Începând cu anul 2007, odată cu preluarea companiei de concernul austriac New Frontier Group, Romsys a beneficiat de experiența consolidată a celor 16 companii din grup și și-a îmbogățit portofoliul cu soluții proprii, digitale. Aplicații precum iBanking, Discourse, Air Touch sau ID Data Collector, propun companiilor o nouă abodare: o mai bună segmentare a clienților și adaptarea interacțiunii cu aceștia la caracteristicile mediului virtual.
„În prezent, 65% din venituri provin din vânzarea de soluţii şi servicii. Prin anticiparea corectă a tendinţelor pieţei, care împing tot mai mult companiile către zona de digitalizare, şi prin focusul tot mai mare pe soluţiile proprii, ne propunem să majorăm această pondere într-un timp cât mai scurt. În acest sens, lucrăm intens la transformarea propriilor procese şi servicii, astfel încât, clienţilor noştri să le oferim cele mai bune practici în implementarea a ceea ce noi considerăm viitorul pieţei de IT”, a declarat Răzvan Olteanu, Deputy CEO Romsys.
Recent, parte a strategiei de digitalizare a propriilor procese debusiness, Romsys a lansat portalul The Missing Link, prin care clienţii companiei pot beneficia de servicii de consultanţă, şi îşi pot evalua potenţialul de digitalizare. „În urma completării acestui formular, clienţii beneficiază de o analiză a profilului companiei, a potenţialului digital şi de recomandări în acest sens”, a explicat Răzvan Olteanu.