High-Tech Systems & Software (HTSS) a înregistrat in 2017 o cifră de afaceri de 14,5 milioane de euro și un portofoliu de peste 1000 de clienți din România, Bulgaria, Franța, Polonia, Ungaria, Marea Britanie, Slovacia.
Avansul a venit pe fondul dezvoltării de soluții software și furnizării de soluții integrate hardware adaptate nevoilor pieței naționale și internaționale și atragerii de noi clienți din domeniile retail, banking și asigurări, utilități, industrie, logistică și financiar. Totodată, la creșterea organică a companiei a contribuit și suita de aplicații software ce reprezintă brandul DataKlas (suita ERP), ale cărui drepturi de autor aparțin HTSS, potrivit companiei.
”Departamentul intern de cercetare și dezvoltare produce acum soluții inovative tehnologic, cu aplicabilitate practică imediată în domeniul inteligenței artificiale și machine learning, aceasta reprezentând noua direcție pe care am început să concepem suita de produse software HTSS”, a declarat director general HTSS, Bogdan Dumitrescu.
HTSS, cu ajutorul partenerului FIDASmart, a anunțat că a întreprins demersurile necesare pentru conformarea la cerințele GDPR, dar și pentru dezvoltarea și furnizarea soluțiilor informatice și serviciilor oferite clienților.