Pro Sys este o companie românească de IT care furnizează soluţii şi servicii de infrastructură IT, de multe ori prin intermediul unor mărci proprii cum este TRUSTER şi imago. Club IT&C a discutat cu Petrică Bărbieru, directorul general al companiei, despre elementele care fac posibil succesul unei asemenea întreprinderi pe o piaţă dominată de nume internaţionale.
Club IT&C: Denumirea companiei, PRO SYS, ascunde mai degrabă menirea tehnică, de proiectare şi construcţie sisteme, cea de consultanţă şi servicii, sau cea comercială, de marketing şi vânzare sisteme?
Petrică Bărbieru: În mod cert menirea de consultanţă şi servicii pentru sisteme IT profesionale. Am pornit de la servere şi, cu timpul, am adăugat toate elementele necesare furnizării unor infrastructuri IT profesionale, adică echipamentele de stocare date, staţiile grafice, sisteme HPC, elementele de reţea, virtualizare, şi aşa mai departe. Numele firmei reflectă ceea ce realizăm în activitatea noastră: PROfessional SYStems.
Club IT&C: Sunteţi una din puţinele firme de pe piaţa locală care proiectează şi construieşte servere sub marcă proprie. Ce v-a determinat să aveţi şi o asemenea dimensiune a activităţii?
Petrică Bărbieru: Ca inginer, am simţit întotdeauna nevoia de a proiecta, de a construi ceva, în special sisteme din zona electrică. Am demarat activitatea de proiectare şi construcţie sisteme IT proprii din dorinţa de a avea libertatea şi flexibilitatea de a oferi potenţialilor clienţi soluţii cât mai apropiate de satisfacerea nevoilor lor reale, în condiţiile bugetului pe care aceşti clienţi îl pot aloca IT-ului. Reţetele care vin de la furnizorii mari de echipamente înseamnă câteva produse de serie, greu configurabile, cu preţuri pe măsură.
Club IT&C: Cât de dificilă este proiectarea de servere?
Petrică Bărbieru: Este o problemă mai ales în zona de compatibilitate cu diverse sisteme de operare. E nevoie de realizarea de teste înainte de validarea produsului. Un test tipic dureaza aproximativ 20-30 zile. Şi asta deoarece pot apărea probleme la integrarea de componente în cadrul serverului. Dificultatea proiectării rezidă însă mai ales în înţelegerea corectă a nevoii clientului. Şi asta deoarece odată nevoia înţeleasă bine, proiectarea şi construcţia echipamentului devin mai usoare.
Club IT&C: Trăim într-o lume unde cerinţele se modifică rapid. Cât de scalabilă este o astfel de soluţie construită pe nevoile specifice ale clientului?
Petrică Bărbieru: Dacă vorbim de o infrastructură medie şi mare, în principiu adăugăm cărămizi peste ceea ce s-a clădit deja. PRO SYS nu dispune de producţie de serie şi de stocuri mari de sisteme. Noi vindem permanent produse de ultimă generaţie, deoarece sunt personalizate pe nevoile clientului. Ca atare, în cazul schimbării cerinţelor clientului, există varianta de actualizare a sistemelor în sine, dacă este posibil şi se justifică efortul, varianta de instalare echipamente noi, sau o combinaţie între cele două variante.
Club IT&C: Asta înseamnă că partea de consultanţă din afacerea dumneavoastră este importantă. Cam ce procent reprezintă ea din total afacere?
Petrică Bărbieru: Aş putea spune că este cea mai importantă parte din afacerea noastră, și ne bucurăm că este așa, pentru că domeniul consultanței îți oferă posibilitatea de a avea o contribuție reală în creșterea afacerii clientului. Faptul că putem susține businessurile celor care au încredere în noi, faptul că lucrăm împreună ca să găsim cele mai eficiente soluții, ne transformă în parteneri valoroși – iar acesta este un lucru la care ținem foarte mult.
Club IT&C: În afară de servere, PRO SYS mai proiectează şi construieşte şi alte produse sub marcă proprie?
Petrică Bărbieru: În principiu, PRO SYS are trei linii de produse şi trei mărci proprii. E vorba de servere şi sisteme de stocare, care sunt comercializate sub marca TRUSTER, staţii grafice şi tot ce ţine de proiectare în zona tehnică sau artistică, ce se vând sub marca imago, şi staţii de lucru obişnuite, sub marca Theon, o direcţie de activitate care în ultimul timp are o pondere din ce în ce mai mică. De ani buni de zile, am pus accentul masiv pe servere şi sisteme de stocare date. Din 2009 încoace, dezvoltăm un sistem de stocare propriu, bazat pe sistemul de fişiere ZFS, iar de anul trecut am început să dezvoltăm şi aproape am finalizat un sistem de operare optimizat pentru sisteme de stocare, care se cheamă TrustOS. In dezvoltarea acestui sistem de operare, principalele caracteristici avute în vedere sunt siguranţa, disponibilitatea şi integritatea datelor – adică un sistem de încredere. Astfel, partenerii PRO SYS vor avea acces la sisteme de stocare cu capabilităţi high-end enterprise şi servicii de consultanţă / integrare / suport la costuri mai reduse faţă de alte companii.
Club IT&C: Ce aţi sfătui un client: să-şi actualizeze prioritar zona de procesare date, sau pe cea de stocare date?
Petrică Bărbieru: Depinde de aplicaţiile folosite de respectivul client. Dacă vorbim de un client cu sisteme şi nevoi preponderent în timp real, atunci evident că partea de procesare date este prioritară. Mă refer, ca exemplu, la site-uri web mari sau magazine online, unde clienţii externi nu aşteaptă mai mult de câteva secunde. Un alt exemplu ar fi zona de analiză internă date şi data mining, unde procesarea de date este esenţială. Pentru un client care lucrează cu volume mari de date, dar nu are nevoi de timp real, cum ar fi, de pildă, firmele din domeniul cadastrului, este mai importantă zona de stocare date.
Club IT&C: PRO SYS are aceste trei direcţii de activitate, însă firma activează în toată sfera de infrastructură IT. Cum procedaţi în segmentele de infrastructură neacoperită cu produse proprii?
Petrică Bărbieru: În principiu apelăm la vendori externi, deşi şi în segmentul routing-firewall dezvoltăm acum un produs propriu. Este o activitate incipientă. Însă pentru switch-uri şi partea de reţelistică, precum şi cea de electroalimentare apelăm la furnizori de produse externi. Practic, pentru orice client putem construi o infrastructură completă de la zero.
Club IT&C: Aveţi vendori preferaţi?
Petrică Bărbieru: În principiu lucrăm cu orice vendor. Există însă relaţii dezvoltate şi testate în timp, cum ar fi relaţia cu ZTE, dezvoltată pe partea de networking, sau relaţia cu Eaton, dezvoltată pentru electroalimentare.
Club IT&C: De ce aţi intrat şi în universul HPC (High Performance Computing), o zonă specializată şi foarte pretenţioasă?
Petrică Bărbieru: Este adevărat că este o zonă de activitate pretenţioasă, care necesită cunoştinţe avansate. Noi dispunem de aceste cunoştinţe şi le putem pune în aplicare. La fel de adevărat este faptul că cererea de pe piaţa locală nu este foarte mare, însă mai există institute de cercetare – proiectare care câștigă proiecte europene şi care au prevăzute în cererile de finanţare şi asemenea sisteme de calcul paralel. În acest an, noi am realizat trei instalări de astfel de sisteme. O instalare de cluster cu zece noduri la Institutul de Microtehnologie, o instalare cu 26 de noduri la Universitatea Politehnică din Timişoara, şi un cluster mai mic, cu şase noduri, la Institutul de Protecţie a Mediului. Sperăm ca în viitor acest segment de activitate să se dezvolte prin finanţările pentru cercetare care pot veni. Încă mai există specialişti care pot să utilizeze astfel de sisteme pentru realizarea de proiecte de cercetare.
Club IT&C: Consideraţi că România este o piaţă potenţială de HPC?
Petrică Bărbieru: Nu se poate face o comparaţie între România şi ţările din vestul Europei, unde guvernele investesc sume considerabile pentru cercetare, indiferent că vorbim de cercetări civile sau militare. Diferențele sunt de la milioane la sute de milioane sau chiar miliarde de Euro. În România, zona HPC nu constituie o piaţă în sine, deoarece proiectele existente sunt puţine.
Club IT&C: Există la ora actuală o tendinţă la nivel internaţional de a translata bătălia în universul infrastructurilor IT de la hardware-ul tradiţional la hardware-ul dotat cu software inteligent. Cum se raportează PRO SYS la această tendinţă?
Petrică Bărbieru: Eu nu cred că bătălia pentru infrastructură se deplasează către zona software. Lucrurile aici sunt tranşate destul de clar. Partea de hardware, de „fiare” cum spun unii, este separată de partea de software, de aplicaţii. Ele ar putea fi legate în sisteme proprietare, extrem de specializate, în cadrul cărora echipamentele vin şi cu aplicaţiile pentru care au fost proiectate. Producătorii de echipamente generale de stocare şi de servere nu le pun pe piaţă pentru nişte aplicaţii anume. Din punctul de vedere PRO SYS, echipamentele sunt separate de partea de software, iar infrastructura hardware se poate optimiza ţinând cont de elementele specifice ale aplicaţiilor pe care clientul doreşte să le folosească.
Club IT&C: Marii producători de echipamente de infrastructură pun din ce în ce mai mult accentul pe producţia de elemente cu inteligenţă inclusă. Este foarte probabil ca această tendinţă să devină importantă şi în România într-un orizont oarecare de timp. Cum se va adapta PRO SYS la o asemenea realitate?
Petrică Bărbieru: Cred că lucrurile se vor petrece aici la fel cum s-au petrecut cu virtualizarea. Pentru producătorii de servere, acest concept a însemnat o mare lovitură, iar ei au fost obligaţi să se adapteze. Ca atare, şi noi putem oferi acum soluţii de virtualizare. Asta înseamnă partea de hardware fizic, partea de software, plus cunoştinţele aferente.
Club IT&C: Tendinţele mai sus menţionate înseamnă, pentru un furnizor de soluţii IT, o creştere a nivelului de cunoştinţe ale membrilor echipei. Cum vă descurcaţi cu resursa umană?
Petrică Bărbieru: Foarte greu. Şi din ce în ce mai greu. Cei mai mulţi oameni buni pleacă, nu numai din IT. Noi facem însă programe de instruire internă şi externă pentru obţinerea de certificări. Poate și de aceea mi se pare atât de dificil: fiindcă echipa noastră a avut mereu specialiști de top și vrem să rămânem astfel, clienții să se poată baza pe noi și pe expertiza noastră, care presupune instruire continuă și recrutarea celor mai buni specialiști. Ori acesta nu este un lucru simplu – dar, știți cum se spune, dacă ar fi simplu, l-ar putea face oricine…
Club IT&C: O altă tendinţă prezentă şi în România este înlocuirea instalărilor de elemente de infrastructură cu utilizarea de servicii, cum ar fi cloud computing. Care este activitatea firmei PRO SYS în zona de servicii IT?
Petrică Bărbieru: În acest moment, noi nu oferim servicii de cloud. Ştiu că astfel de servicii sunt oferite de alţii pe piaţă, nu ştiu cu ce succes comercial, dar noi nu am intrat în această zonă. Noi oferim servicii de mentenanţă cu timpi de rezolvare garantaţi pentru clienţii noştri, dar şi servicii de instalare şi actualizare hardware şi software. În plus, oferim servicii de consultanţă, mai ales că am observat o tendinţă generală pe piaţă de subdimensionare a segmentului de stocare date în ceea ce priveste timpul de raspuns şi nu atât capacitatea brută.
Club IT&C: Tendinţa din segmentul de stocare date este de a împinge mediile flash în faţa mediilor de stocare tradiţionale. Dumneavoastră ce le-aţi recomanda clienţilor?
Petrică Bărbieru: Depinde foarte mult de profilul clientului şi de aplicaţii. Pentru sisteme în timp real, cu volume de date mari, se poate merge pe o soluţie hibridă, cu medii flash îngemănate cu medii HDD. Pentru volume de date mici, se poate adopta la ora actuală chiar o soluţie flash integrală. Noi dezvoltam o soluţie de stocare care ştie în mod nativ aşa-numitul tiering, adică mutarea automată a datelor accesate mai des în medii mai rapide. Pentru clienţi care n-au nevoie de operare în timp real, soluţia cea mai bună rămâne cea a mediilor tradiţionale. Să nu uităm că şi mediile de stocare tradiţionale continuă să se dezvolte.
Club IT&C: PRO SYS desfăşoară activitate şi în zona de staţii grafice. Cum este cererea în România pentru astfel de produse?
Petrică Bărbieru: În principiu, orice firmă de proiectare care activează în zona tehnică sau în cea artistică are nevoie de staţii grafice. Ca atare, cererea este, aş zice eu, normală. Sunt multe companii care apelează la noi pentru astfel de produse, noi având avantajul unor preţuri mai mici decât al echipamentelor similare produse de firme multinaţionale. În plus, dispunem aici şi de o soluţie specializată, denumită personal cluster, care poate fi folosită ca şi un mic cluster pentru cei care, pe lângă nevoi grafice, au şi nevoi de calcul mărite.
Club IT&C: În ultimă instanţă, care sunt diferenţiatorii PRO SYS pe piaţa locală?
Petrică Bărbieru: În primul rând, putem oferi consultanţă specializată de identificare a cerinţelor şi nevoilor specifice ale clientului. Oferim la preţuri şi la costuri mai reduse partea de infrastructură şi partea de implementare şi consultanţă. Suntem o firmă românească ce îşi respectă contractele şi angajamentele. În plus, toate serviciile de suport şi de actualizare sunt la preţuri mult mai mici decât cele practicate de alte companii.
Club IT&C: Dispuneţi şi de un serviciu de tip credit furnizor pentru clienţi?
Petrică Bărbieru: Avem un parteneriat cu Grenke Romania, prin care oferim posibilitatea de achiziţionare echipamente de la noi în sistem leasing.
Club IT&C Cum ați descrie relațiile pe care le aveți cu clienții dvs.?
Petrică Bărbieru: Dincolo de teoriile „win-win” din carte, există acea legătură care se creează între un furnizor de top și un client care se simte susținut exact în momentul în care are nevoie. Această legătură poartă un nume simplu: parteneriat, și astfel aș defini relația pe care o avem cu clienții noștri. Filosofia simplă după care ne conducem este aceea că trebuie să fim acolo, pentru clienții noștri, atunci când au nevoie, cu soluții creative și corect dimensionate, astfel încât să-i susținem în dezvoltarea lor – care înseamnă, nemijlocit, și dezvoltarea noastră.
Club IT&C: Care ar fi primul lucru pe care l-ați spune despre echipa PRO SYS?
Petrică Bărbieru: Echipa este unul dintre talgerele echilibrului creat în relațiile de business. Această „balanță” a parteneriatului despre care vorbeam mai sus n-ar putea exista fără oamenii care stau de cealaltă parte. Nu suntem mereu „cei mai buni, mai prompți, mai pricepuți”, dar suntem toate astea atunci când contează. Echipa PRO SYS reprezintă o forță pe care poți să te bazezi. Și care poate păstra pentru ani întregi, cu profesionalism, echilibrul uneori fragil al parteneriatului.
de Bogdan Marchidanu