ASUS Republic of Gamers (ROG) a lansat ROG Strix Flare, o tastatură mecanică pentru gaming, ce îmbunătățește o formulă bine stabilită cu performanțe excepționale și caracteristici de personalizare de neegalat.
Performanțe superioare în gaming
ROG Strix Flare este oferită în prezent cu patru tipuri diferite de comutatoare Cherry MX RGB – roșu, albastru, maro, negru – pentru a oferi o senzație mecanică precisă și răspunsul tactil cerut de pasionații de jocuri. Tastatura beneficiază, de asemenea, de tehnologia 100% anti-ghosting cu apăsări N-key, pentru a asigura faptul că fiecare comandă este înregistrată cu precizie, indiferent câte tasta sunt apăsate simultan.
Personalizare fără rival
ROG Strix Flare oferă un nou nivel de personalizare, având o insignă iluminată ce poate fi introdusă direct în tastatură. Jucătorii pot păstra logoul ROG preinstalat sau își pot crea propriul design pe șablonul brut furnizat și îl pot vedea iluminat cu Aura RGB. Insigna poate fi ușor personalizată prin utilizarea vopselei și a stickerelor imprimate, sau gamerii pot apela la serviciile de printare profesională sau gravare laser pentru un aspect premium.
Tastele iluminate individual sunt montate într-o carcasă dublu-texturată, ce afișează designul ROG, în timp ce un șir de LED-uri aflate sub ambele laterale ale carcasei creează o strălucire vibrantă, ce extinde iluminatul personalizat dincolo de tastatură. Susținută de Aura Sync, ROG Strix Flare pune la îndemâna pasionaților de jocuri întreg spectrul de culori și o gamă extinsă de efecte luminoase dinamice, permițându-le să creeze o schemă coloristică unică. Toate luminile pot fi sincronizate cu portofoliul extins de dispozitive compatibile Aura Sync pentru un mediu cu adevărat imersiv.
Proiectată pentru confort și ergonomie
În timp ce tastaturile uzuale au butoanele multimedia plasate în partea din dreapta-sus, ROG Strix Flare dispune de taste media dedicate și o rotiță de volum, poziționate în partea stângă-sus. Acest lucru oferă utilizatorilor acces instant cu mâna aflată pe tastatură, eliminând nevoia de a lua degetul după tragaci pentru a face ajustări în mijlocul jocului. Tastatura dispune de un port USB pentru conectarea mai convenabilă a altor dispozitive și un suport detașabil pentru palme, plăcut la atingere, pentru mai mult confort.
Noul utilitar de configurare ROG Armoury II
ROG Strix Flare este disponibilă cu ROG Armoury II, o versiune bazată pe driver a aplicației de configurare a perifericelor ROG, ce oferă control îmbunătățit, în timp ce folosește mai puține resurse de sistem. ROG Armoury II permite crearea profilelor, personalizarea culorilor și a efectelor luminoase, identificarea tastelor, înregistrarea comenzilor macro și chiar urmărirea stării hardware în timpul jocului pentru analiza datelor.
Prețuri și disponibilitate
Tastatura ROG Strix Flare va fi disponibilă în România în prima parte a lunii aprilie, la un preț de aproximativ 800 lei (TVA inclusiv).