NEWS — May 3, 2018 at 5:15 am

Simona Decuseară, Epson: Mizăm pe creșterea gamelor home cinema cu rezoluții superioare

by

În primul trimestru al anului curent, Epson are o cotă de piață de 43,34% pe segmentul de videoproiectoare, în funcție de numărul de unități livrate, potrivit raportului Futuresource Consulting dedicat industriei de profil.

În primul trimestru al acestui an, pe piața locală s-au livrat aproximativ 4.500 de videoproiectoare, în creștere cu aproape 7% față de aceeași perioadă a anului 2017. Din punctul de vedere al valorii pieței, aceasta a crescut cu 30,31%, ajungând la aproape 3 milioane de euro.

Simona Decuseara, Sales Marketing Manager Epson Romania si Bulgaria“Efectele Campionatului Mondial de Fotbal s-au văzut deja în primul trimestru al anului și ne așteptăm ca tendința de creștere a pieței să se accentueze în următoarele două trimestre. Mizăm pe creșterea gamelor home cinema cu rezoluții superioare care oferă o experiență imersivă pe un ecran mare, o senzație pe care utilizatorii nu o pot experimenta în fața unui televizor”, a declarat Simona Decuseară, Sales & Marketing Manager Epson România și Bulgaria.

Pe segmentul de videoproiectoare interactive, Epson înregistrează o cotă de aproape 86% din volumul total al pieței, respectiv 90,1% în valoare.