Hardware — June 8, 2018 at 5:10 am

ASUS a lansat noile laptopuri ZenBook și VivoBook

by

ASUS a prezentat la București noile produse, printre care ZenBook Pro 15 cu revoluționarul ScreenPad, ZenBook S și o linie completă de notebook-uri VivoBook. Acestea doar ce fuseseră dezvăluite la Computex 2018, când compania a anunțat și parteneriatul cu actrița Gal Gadot, noul ambasador al mărcii pentru liniile de produse ASUS PC.

ASUSPrintre noile modele VivoBook se numără VivoBook S15 (S530) și VivoBook S14 (S430), două laptopuri stilate și ușoare, disponibile în cinci culori vibrante și mai multe finisaje texturate. De asemenea, a fost anunțat VivoBook S13, care integrează un ecran de 13,3 inci într-un corp compact, similar ca dimensiuni cu cel al unui notebook vechi de 11 inci. Acesta este primul notebook ASUS cu ramă NanoEdge pe toate cele patru laturi, cu un raport ecran/corp remarcabil de 89% pentru o arie vizibilă utilă cât mai mare. VivoBook S15, S14 și S13 se bazează în mod excepțional pe procesoarele Intel Core de generația a opta.

Noile modele ZenBook sunt ZenBook Pro 15 (UX580) și ZenBook S (UX391). ZenBook Pro 15, echipat cu Windows 10, este mai rapid și mai sofisticat ca niciodată și dispune de ScreenPad, o nouă modalitate de a interacționa cu ZenBook, ce se adaptează nevoilor utilizatorului pentru a oferi un control fără efort.

ZenBook Pro 15 este un model profesional echipat cu procesoare de top, inclusiv Intel Core i9, placă video GeForce GTX 1050Ti, SSD PCIe x4 de 1TB, viteze gigabit cu Intel Wireless-AC și Intel Thunderbolt. ZenBook S – câștigător al Computex 2018 Best Choice of the Year, Best Choice Golden și d&i awards – este un ultraportabil premium cu Windows 10 și diagonală de 13,3 inci, care oferă portabilitate, performanță de top fără a face compromisuri în ceea ce privește conectivitatea. Acesta îndeplinește, de asemenea, standardele militare de durabilitate MIL-STD-810G.

VivoBook S15 (S530) și VivoBook S14 (S430)

VivoBook S15 (S530) și S14 (S430) sunt notebook-uri cu Windows 10, stilate și ușoare, disponibile în cinci culori vibrante – verde, gri stelar, albastru argintiu, gri metalic și auriu glaciar – și câteva opțiuni de finisare incluzând textura țesută unică pentru un stil distinct.

VivoBook S15 și VivoBook S14 cântăresc doar 1.8kg, respectiv 1.4kg, iar ambele notebook-uri sunt incredibil de subțiri de numai 18mm. Balamaua ErgoLift ridică tastatura pentru a oferi o experiență confortabilă de tastare, similară cu o tastatură de desktop și îmbunătățește, de asemenea, răcirea pentru o mai bună stabilitate.

VivoBook S15 și S14 sunt primele notebook-uri din seria VivoBook, ce dispun de designul NanoEdge pe trei laturi, cu margini și mai subțiri pe partea superioară și pe lateralele panoului. Acest lucru conferă modelului VivoBook S15 un raport ecran/corp de 86%, în timp ce modelul VivoBook S14 ajunge la un raport ecran/corp de 84% pentru o experiență de neegalat într-un format mult mai compact. VivoBook S15 și VivoBook S14 au la bază procesoarele Intel Core i7 din cea de a opta generație cu grafică NVIDIA GeForce MX150. Ambele notebook-uri dispun de un design dual-storage, VivoBook S15 folosind SSD-uri de până la 512GB și hard disk-uri de 2TB.

Noile modele VivoBook S vor ajunge pe piața locală în trimestrul al treilea, prețurile pornind de la aproximativ 2350 de lei (TVA inclusiv).

VivoBook S13 (S330)

VivoBook S13 este primul notebook ce beneficiază de un panou NanoEdge pe patru laturi, cu un raport ecran/corp de 89%. Rama incredibil de subțire de 4,3mm a permis ca panoul de 13 inci al laptopului VivoBook S13 să fie montat într-o carcasă similară ca dimensiuni cu cea a unui model tradițional de 11 inci. În ciuda dimensiunii compacte, VivoBook S13 oferă performanțe fără compromis. Având procesoare Intel Core i7 din a opta generație și grafică NVIDIA GeForce MX150, VivoBook S13 are puterea de a aborda cu ușurință orice sarcină.

VivoBook Flip 14 (TP412)

VivoBook Flip 14 (TP412) este un nou membru al seriei VivoBook Flip de laptopuri convertibile echipate cu Windows 10. Dispunând de un ecran rabatabil la 360 de grade, dispozitivul poate fi utilizat ca notebook, stand, în mod cort și mod tabletă – sau în orice alt mod între acestea. VivoBook Flip 14 are un profil subțire de 17,6mm, cântărește doar 1,5Kg și dispune de ecranul touchscreen ASUS NanoEdge cu ramă subțire de 6,15mm pentru o experiență mai captivantă și un raport ecran/corp de 82%. Acesta are la bază procesoarele Intel Core i7 din a opta generație, 16GB de memorie RAM pentru performanțe ridicate și eficiență energetică și dispune de SSD-uri de până la 1TB pentru stocare rapidă, de mare capacitate. VivoBook Flip 14 este echipat, de asemenea, cu un touchpad cu senzor de amprente pentru autentificarea printr-o singură atingere via Window Hello și oferă suport pentru stiloul electronic activ Window Hello pentru intrări precise și scris de mână cât mai natural.

ZenBook Pro 15 (UX580)

ZenBook Pro este o familie de laptopuri de înaltă performanță, echipate cu Windows 10, destinate utilizatorilor profesioniști. Seria introduce noul ScreenPad futurist – o inovație ASUS ce revoluționează modul în care utilizatorii muncesc și interacționează cu laptopul lor.

ScreenPad combină în mod inteligent un touchscreen color, de înaltă rezoluție, ce oferă noi modalități de a interacționa în mod inteligent atât cu aplicațiile Windows, cât și cu și programele dedicate, numite aplicații ScreenPad.

ScreenPad dispune de funcții adaptive, cu instrumente dependente de context, pentru a îmbunătăți fluxurile de lucru și productivitatea și este complet personalizabil, permițând utilizatorilor să-și individualizeze experiența de lucru. Aplicațiile suportate în mod curent includ: Microsoft Word, Excel, PowerPoint și YouTube, în curs de pregătire fiind alte aplicații populare precum ASUS Sync, care le va permite utilizatorilor să controleze telefonul via ScreenPad.

ScreenPad oferă, de asemenea, o excelentă oportunitate pentru dezvoltatori de a crea noi aplicații dedicate sau moduri de integrare a aplicațiilor desktop, oferind utilizatorilor posibilități nelimitate.

ZenBook Pro 15 este un model profesional cu procesoare Intel Core i9, hexa-core, din cea de a opta generație, acceleratoare video GeForce GTX 1050Ti, SSD-uri PCIe x4 de 1TB, porturi Thunderbolt 3 și Wi-Fi de clasă gigabit. Fișierele multimedia devin mult mai captivante grație panoului 4K UHD NanoEdge, de 15,6 inci, validat PANTONE cu acoperire de 100% a spectrului de culoare Adobe RGB, cu acuratețe a culorii ∆E (Delta-E) < 2.0 și sistem audio certificat Harmon Kardon. Noul model are un finisajul metalic, iconic, disponibil în culorile Deep Dive Blue și Rose Gold, exemplificând designul ZenBook și spiritul de eleganță, sofisticarea și precizia construcției.

Modelul UX580GE este așteptat în România în cel de-al treilea trimestru din 2018, prețurile pornind de la aproximativ 8000 de lei (TVA inclusiv).

ZenBook S (UX391)

ZenBook S (UX391) este un ultraportabil de 13,3 inci, cu Windows 10, ce oferă portabilitate fără efort, performanță și conectivitate fără compromis pentru utilizatorii aflați în mișcare, fiind testat pentru a îndeplini standardele militare MIL-STD-810G de durabilitate.

Având un profil de numai 12,9mm și un corp metalic de numai 1Kg, sofisticatul ZenBook S este finisat în culorile Deep Dive Blue sau Burgundy Red cu margini Rose Gold tăiate cu diamantul, completate de finisajele metalice inspirate de filosofia Zen, pentru un aspect premium. ZenBook S încorporează noua balama ErgoLift ce permite înclinarea tastaturii cu 5,5 grade pentru mai mult confort în utilizare. Carcasa ridicată îmbunătățește fluxul de aer și performanța audio. Având la bază procesoarele Intel Core din cea de a opta generație și SSD-urile super-rapide PCIe x4, ZenBook S dispune, de asemenea, de ecrane touchscreen 4K UHD NanoEdge și oferă o autonomie de până la 13,5 ore, pentru performanțe pe tot parcursul zilei de lucru. Pentru conectivitate ultra-rapidă, două dintre cele trei porturi USB-C suportă Thunderbolt 3.

ZenBook S (UX391UA) va fi disponibil în România începând din 11 iunie, la un preț de aproximativ 5500 de lei (configurație cu procesor Intel Core i7-8550U, 8GB RAM și 256GB SSD).

Declarații despre ZenBook Pro 15 cu ScreenPad

“În ultimele trei decenii, ASUS s-a concentrat pe lansarea unor inovații importante, precum și pe rafinarea minuțioasă a tuturor detaliilor produselor, pentru a perfecționa experiența de lucru a utilizatorilor,” a declarat Directorul Executiv ASUS, Jonney Shih. “Dorința noastră este să scoatem în evidență tot ce e mai bun în fiecare dintre noi, ajutând utilizatorii să-și dezlănțuie forța creativă prin design, performanță, inovație și tehnologie de ultimă oră, incluzând AI.”

Chris Walker, Vicepreședinte Intel pentru Client Computing Group, a descris parteneriatul cu ASUS pe partea de notebook-uri convertibile. “Atunci când am redefinit laptopul în anul 2011, odată cu lansarea Ultrabook, ASUS a răspuns primul prin livrarea unui ZenBook ce era subțire, stilat și puternic. Sinergia noastră în inovare continuă și în prezent. Imaginând noi laptopuri unice prin design și funcții, cu experiențe bogate susținute de AI, acestea vor transforma modul în care oamenii vor interacționa cu PC-urile pentru a realiza lucruri uimitoare.”

“ASUS continuă să împingă granițele inovării pentru a aduce clienților Windows noi experiențe extraordinare, pe dispozitive PC subțiri și moderne. Aceste modele noi VivoBook și ZenBook sunt subțiri și stilate, iar noul ZenBook Pro 15 cu ScreenPad oferă oamenilor o nouă modalitate de a interacționa cu aplicațiile de productivitate și divertisment, cum ar fi Skype, Microsoft Office și Microsoft Edge”, a afirmat Vicepreședintele Microsoft, Partner Devices and Solutions, Paul Donovan.