Încă de la primul anunț, Internet & Mobile World 2018 se preconizează a fi o ediție-eveniment.
Expo-conferința de soluții digitale care reunește cele mai importante companii din industria IT&C din România, speakeri locali și internaționali, startup-uri, antreprenori și mii de specialiști din diferite domenii, va avea loc, conform tradiției, în primele zile de miercuri și joi din luna 10-a, adică 3 – 4 octombrie, la Romexpo.
Prima noutate este extinderea spațiului alocat evenimentului, datorită mutării în B1, cel mai nou pavilion Romexpo. Astfel, IMWorld 2018 va ocupa o suprafață totală de 7194 mp, ceea ce înseamnă o creștere cu aproape 1500 mp față de edițiile anterioare.
A doua noutate a ediției a 7-a Internet & Mobile World este introducerea unei perioade speciale de înregistrare. Biletele pot fi cumpărate începând de astăzi la prețuri reduse chiar și cu 120 de Euro față de prețul final. Cei care cunosc valoarea întâlnirilor cu personalități ale lumii digitale au ocazia să-și procure biletele de pe www.imworld.ro la cele mai mici prețuri, cuprinse între 15 și 219 Euro. Perioada specială de înregistrare (Super Early Bird) se încheie în 18 iulie 2018.
Primii speakeri deja confirmați vin din marile companii internaționale precum Goode Intelligence, Booking.com sau Meterian.io
- Martech Stage: Tomasz Pieta – Senior UX Designer, Booking.com
- Security Stage: Alan Goode – CEO & Chief Analyst, Goode Intelligence și Balazs Bucsay – Senior Security Consultant, NCC Group (CREST CCT)
- Java Stage: – Bruno Bossola – Java Champion //Co-founder meterian.io
- .NET Stage: – Alex Thissen – Cloud architect, Xpirit
La insistența participanților, cei doi speakeri de pe scena DEV revin în România, după ce au electrizat publicul de la Bucharest Technology Week. În toamnă însă, developerii vor avea sesiuni hands-on, care vor dura câte o oră și jumătate.
Pentru că dimensiunile noului pavilion oferă facilități sporite, scenele de conferințe vor fi mai bine delimitate, astfel că participanții vor avea o experiență superioară calitativ pe parcursul celor 2 zile de sesiuni. Și tot pentru că spațiul este mai generos, perimetrul expozițional dedicat soluțiilor digitale aferente fiecărei scene va fi mai mare.
Și dacă tot am ajuns la acest capitol, IMWorld 2018 propune câteva modificări în privința celor 6 scene, organizate în această toamnă pe următoarea structură:
- Main Stage. Scena principală, pe care vor urca doar speakeri internaționali.
- MarTech Stage. Tot podium al speakerilor internaționali este arena profesioniștilor în marketing și comunicare digitală, fiind totodată și scena Pro cu cea mai mare reducere de preț (120 Euro) în perioada Super Early Bird.
- Digital & e-Commerce Stage: scenă populată cu speakeri locali din industria comunicării digitale.
- IT Ops Stage este un hub al specialiștilor IT cu soluții software pentru business, ce poate fi accesat în același timp de CEO, GM și de toți cei interesați de soluții pentru business.
- Security Stage se află la a doua ediție și, după succesul de anul trecut, e tot mai clar că soluțiile de securitate cibernetică sunt imperios necesare. Pe această scenă va fi un mix de speakeri internaționali și locali.
- Dev Stage va fi împărțită în două: în prima zi se vor desfășura doar sesiuni practice destinate specialiștilor Java, cealaltă zi fiind rezervată celor interesați de .NET. Schimbarea vine ca raspuns la cererea pieței și a programatorilor de a fi abordat în profunzime și limbajul de programare de tip .NET.
A treia noutate introdusă de Internet & Mobile World 2018 vizează startup-urile, care vor avea parte de o atenție deosebită. „Până în momentul în care vom putea să prezentăm și celelalte detalii, invităm toate startup-urile să-și marcheze în calendar zilele de 3 și 4 octombrie, fiindcă vor avea multe motive să nu amâne participarea la IMWorld”, a precizat Alexandru Măxineanu, Project Manager Internet & Mobile World.
De asemenea, tot ca un upgrade, evenimentul va avea 7 zone de networking, pentru a crește nivelul interacțiunilor cu scop de business dintre participanți.
În cifre estimative, IMWorld se pregătește pentru:
- 25 de industrii și 5000 de companii reprezentate la toate nivelurile;
- 9000 de participanți cu profil de business, dintre care 5500 de nivel CxO;
- 140 de expozanți cu peste 2700 de soluții digitale;
- 147 de speakeri locali și internaționali și 127 de sesiuni;
- 24 de start-up-uri autohtone.
Accesul în cele două zile de business de calitate propuse de Internet & Mobile World se face exclusiv pe bază de bilet ce poate fi achiziționat încă de acum de pe www.imworld.ro