Conform celor mai noi cifre publicate de IDC pentru zona soluţiilor hiper-convergente, piaţa de profil devine tot mai polarizată între cei doi jucători de top activi. Este vorba de Dell/VMware, pe de o parte, şi de Nutanix pe de alta. Conform datelor, Dell conduce în faţa Nutanix în zona aplicaţiilor vândute sub marcă proprie, în vreme ce VMware şi Nutanix se bat cap la cap pe piaţa produselor software menite hiper-convergenţei.
IDC măsoară, pentru emiterea unor astfel de rapoarte, sistemele furnizate clienţilor şi software-ul care rulează pe ele, însă fără a măsura veniturile pure din software. Ţinând cont de acest aspect, IDC mai arată că în primul trimestru 2018 alţi doi jucători, HPE şi Cisco, au înregistrat creşteri semnificative, dar cu mult mai mici decât ale celor doi lideri de piaţă.
Conform IDC, piaţa soluţiilor de hiper-convergenţă a cunoscut un salt exploziv de 76,3% într-un singur an, alimentată fiind de performanţele principalilor patru jucători. Vânzările de aplicaţii care folosesc VMware au crescut cu 110%, în vreme ce vânzările de aplicaţii bazate pe Nutanix au crescut cu 86%.
VMware a beneficiat de pe urma poziţiei sale de lider de piaţă în zona de virtualizare ca să marcheze puncte pe piaţa soluţiilor de hiper-convergenţă, însă nu a reuşit o desprindere decisivă faţă de Nutanix. Subsidiara Dell EMC a postat venituri din sisteme hiper-convergente de 456 milioane USD, faţă de venituri de 398 milioane USD pentru Nutanix. Împreună, VMware şi Nutanix deţin 70% din piaţa soluţiilor de hiper-convergenţă. HPE şi Cisco vin mult în urma celor două, însă cei doi furnizori au postat creşteri semnificative, de 281%, respectiv 145%.
Un alt detaliu important al cifrelor publicate de IDC este acela că vânzările de sisteme hiper-convergente au ajuns practic să egaleze vânzările de sisteme convergente. Mai mult, creşterile de venituri în cazul sistemelor convergente au ajuns pe un palier, ba chiar într-un uşor declin de 0,9% de la an la an. Şi aici piaţa este dominată de Dell, cu venituri de 641 milioane USD şi o cotă de piaţă de circa 48%, poziţia a doua fiind ocupată de Cisco/NetApp cu venituri de 462 milioane USD şi cotă de piaţă de circa 35%.
Clasamentul este completat de HPE, care nu dă însă semne prea bune de sănătate. Compania a postat vânzări de sisteme convergente de 105 milioane USD, ceea ce reprezintă 8% din piaţă, dar şi un declin anual de 42,4% faţă de perioada echivalentă din 2017. Restul de 10% cotă de piaţă este deţinut de jucători din categoria “alţii”.