AMD lansează noua gamă de procesoare desktop și notebook AMD PRO A-Series (denumite anterior cu numele de cod “Carrizo PRO” și “Godavari PRO”) pentru volume mari de lucru. Acestea oferă performanțe îmbunătățite, fiabilitate și noi oportunități în mediul afacerilor fiind proiectate pentru noul Microsoft® Windows® 10. Noile procesoare fac posibilă de asemenea apariția primelor notebook-uri proiectate special pentru Windows 10.
“Noua arhitectură inovatoare a procesoarelor AMD PRO oferă performanțe atractive pentru industria IT.”, a afirmat Jim Anderson, vice președinte senior și manager general al Computing and Graphics, AMD.“Alegerea unui processor AMD PRO conferă siguranța unui produs longeviv, stabil și performant. AMD oferă clienților posibilitatea de a alege dintr-o gamă variată de procesoare, fără a compromite siguranța și stabilitatea.”
Pentru întreprinderile mici și mijlocii, fără instrumente de management implementate, AMD introduce Control Center AMD PRO, un concept unic pentru configurarea intuitivă a sistemului. Noul AMD PRO Control Center permite întreprinderilor mici și mijlocii să gestioneze rapid și ușor puterea sistemelor AMD la locul de muncă. Acesta include caracteristici cheie, precum Energy Saver AMD, PC Health Center, Blocker USB și Wireless Display.
AMD PRO prezintă noul APU PRO A12
Procesoarele pentru dispozitive mobile AMD A-Series PRO oferă o arhitectură APU caracterizată prin durata lungă de viață a bateriei, putere și eficiența optimizată pentru a satisface cerințele în schimbare provenite din mediul întreprinderilor mici și mijlocii.
Caracteristicile cheie ale procesoarelor AMD PRO includ:
– Primul procesor comercial din industrie, conceput pentru a fi conform cu arhitectura heterogenă (HSA) 1,0 ce îmbunătățește comunicarea cu acceleratorii de programare precum GPU-ul și duce la o performanta mai mare a aplicatiilor, totul cu un consum redus de energie
– Primul APU comercial compatibil ARM® TrustZone® cu un procesor dedicat AMD Secure. ARM® TrustZone® permite utilizarea procesorului AMD Secure de către operațiile sensibile în timp ce restul operațiilor sunt efectuate în modul normal.
– Primul APU comercial proiectat pe baza unui design System-on-Chip (SoC) cu performanțe multimedia, grafice și de procesare îmbunătățite.
– Primul procesor cu capacitate de decodare a compresiei High-Efficiency Video (HEVC) pentru streaming de conținut Ultra HD și HD.
Procesoarele pentru dispozitive mobile AMD PRO A-Series sunt disponibile online și se regăsesc în gamele de notebook-uri HP EliteBook 705, 725,745 și 755.
Procesoarele pentru desktop AMD PRO
Seria de procesoare desktop AMD PRO A-Series oferă un preț agresiv împreună cu performanțe ridicate, compatibilitate extinsă pentru opțiuni multiple de upgrade și mai multe oportunități de configurații. Procesoarele desktop AMD PRO sunt potrivite pentru fluxurile de lucru cu aplicații grafice intensive prin includerea premiatelor cipuri grafice AMD Radeon™. Cu suport pentru AMD Quick Stream PRO, noile procesoare AMD PRO elimină practic lag-ul din aplicațiile sensibile cum ar fi cele VoIP sau streaming video. AMD Quick Stream PRO utilizează un mecanism integrat inteligent pentru a identifica și aloca mai multă lățime de bandă pentru aplicații cu importanță ridicată de business.
Procesoarele desktop AMD PRO A-Series sunt disponibile începând de astazi prin intermediul partenerilor de retail online și se regasesc în modelele Lenovo M79 Tower, HP EliteDesk 705 Micro Tower PC și PC-uri de dimensiuni reduse de la HP și Lenovo.