Deşi, aparent, bugetele alocate IT-ului păreau de ani de zile să ocupe poziţia de “cenuşăreasă” a cheltuielilor efectuate de companii, câteva studii efectuate la nivel global de firme prestigioase de cercetare a pieţei arată că realitatea anului 2015 este diferită de cea a anilor anteriori.
Motivul principal ar putea ţine de realitate, care arată că firmele sunt tot mai mult ţintuite “cu spatele la zid” de intensificarea globalizării şi, pe cale de consecinţă, creşterea la cote fără precedent a concurenţei. Iar singurul instrument care pare a oferi o soluţie de ieşire dintr-o asemenea încleştare pe viaţă şi pe moarte este IT-ul. Sau, mai exact, aşa cum au descoperit aceste studii, anumite segmente ale IT-ului.
Cum cifrele rezultate din studiile efectuate de astfel de companii de cercetare a pieţei (PAC sau TechTarget sunt doar două dintre exemple) sunt consistente în a arăta aceleaşi tendinţe, individualizarea acestor studii este lipsită de sens. Esenţial aici este faptul că respondenţii au declarat, majoritar, că bugetele de IT vor creşte în acest an. Creşterile nu sunt spectaculoase, situându-se la o medie între 10 şi 15 % faţă de anul trecut, însă extrem de important este faptul că ele există, după ani îndelungaţi de stagnare sau chiar scădere.
Cei mai mulţi bani vor fi alocaţi consolidării centrelor de date existente în cadrul companiilor. O astfel de mişcare nici nu este surprinzătoare, având în vedere nevoia de optimizare a resurselor prin creşterea încărcărilor de lucru cu folosirea mai puţinor servere. Astfel de proiecte de consolidare reduc cheltuielile de capital şi îmbunătăţesc arhitectura IT a unei organizaţii.
O altă tendinţă importantă, generată de creşterea permanentă a gradului de mobilitate al forţei de muncă, este aceea a alocării unui procent tot mai mare din aceste bugete de IT pentru soluţii de creştere a mobilităţii. Prin astfel de măsuri, aplicaţiile folosite în cadrul fluxurilor de lucru devin tot mai accesibile pentru laptopuri, tablete şi telefoane inteligente.
Big data a stârnit deja suficient interes încât o bună parte a bugetelor IT să se îndrepte în această direcţie. Asta chiar dacă, aşa cum arată studiile, nu segmentul stocării clasice de date va fi principalul beneficiar al fondurilor alocate. Mai degrabă intenţiile de alocare fonduri se îndreaptă către soluţiile noi de stocare date, cum ar fi stocarea inteligentă (SDS), cele care promit optimizarea proceselor în condiţii de creştere exponenţială permanentă a volumelor de date care trebuie procesate.
În fine, studiile demonstrează că un alt concept la mare modă, Internet of Things (IoT), mai are încă puţin de aşteptat până ce va deveni tendinţă principală de investiţii. Este adevărat că IDC şi alte nume mari din zona cercetării de piaţă previzionează existenţa a peste 200 de miliarde de “lucruri” până la sfârşitul anului 2020, însă pentru anul curent, IoT reprezintă mai degrabă o zonă de contemplare a beneficiilor şi riscurilor legate de investiţii decât una de decizie fermă.