În anul 2019, Rohde&Schwarz aniversează 25 de ani de prezenţă directă pe piaţa românească. Am marcat acest eveniment, precum şi inaugurarea noului sediu al firmei, situat în clădirea Timpuri Noi Offices, printr-o recepţie organizată în data de 30 ianuarie.
Reprezentanţi ai clienţilor săi, 60 de participanţi, cum ar fi: operatorii de rețele de telefonie mobilă, furnizorii de soluții IT, furnizorii de echipamente de comunicații, cercetare și educație, precum şi parteneri, au fost alături la acest eveniment.
Au fost prezenţi la eveniment de asemenea, reprezentanţi ai Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană, ai Ambasadei Republicii Federale Germania, ai Ambasadei Statelor Unite, ai asociaţiilor profesionale ANSSI şi Patromil.
În discursul său Cătălin Niculescu, Director General al Rohde&Schwarz Romania S.R.L., a menţionat: ,,In România putem spune că în vârful muntelui unde emiţătorii de broadcasting sunt instalaţi, în mijlocul mării pentru comunicaţiile navelor şi comunicaţiile sol-aer ale oricărui avion civil găsim o soluţie Rohde Schwarz livrată de noi”.
Walter Fendinger, reprezentant al Rohde&Schwarz Germania şi co administrator al subsidiarei din România, a menţionat evoluţia pozitivă a pieţei din România şi implicarea pe termen lung în această piaţă. A fost menţionată investiţia locală a Rohde&Schwarz prin achiziţia companiei TOPEX ce a devenit o facilitate de producţie de software pentru întreg grupul, soluţiile dezvolate în România fiind vândute în toată lumea.
Grupul de tehnologie Rohde&Schwarz dezvoltă, produce și comercializează echipamente inovatoare de măsură şi control, IT şi comunicații pentru utilizatorii profesionali. Rohde&Schwarz se concentrează pe domeniile: echipamente de măsură şi control, broadcast şi media, cybersecurity, comunicaţii securizate şi monitorizare și testarea rețelelor, domenii care abordează numeroase segmente de piață din industrie și sectorul guvernamental.
Fondată cu peste 80 de ani în urmă, compania independentă are o rețea extinsă de vânzări și service în peste 70 de țări. La data de 30 iunie 2018, Rohde&Schwarz avea aproximativ 11.000 de angajați. Grupul a realizat un venit net de aproximativ 2 miliarde EUR în anul fiscal 2017/2018 (iulie-iunie). Compania are sediul central în München, Germania și are centre regionale în Asia și SUA.