SDDC reprezintă acronimul pentru Software Defined Data Center, sau centre de date definite prin software. Mai simplu spus, centre de date automatizate. Termenul reprezintă, deocamdată, doar o viziune, însă ritmul dezvoltărilor tehnologice ar putea transpune această viziune în realitate mai devreme decât se anticipează.
Unii analişti numesc un centru de date definit prin software cu termenul de centru de date virtual. De ce? Deoarece un astfel de centru de date reprezintă o viziune legată de infrastructura IT care extinde conceptul de virtualizare la toate resursele şi serviciile centrului de date cu scopul atingerii stadiului de IT furnizat ca serviciu (ITaaS). Într-un astfel de centru de date, toate elementele infrastructurii – reţeaua, sistemele de stocare date, unităţile de procesare date şi elementele de asigurare a securităţii datelor – sunt virtualizate şi furnizate sub formă de serviciu.
Deoarece este vorba de o viziune cu multe scenarii de implementare posibile, conceptul SDDC comportă o mare varietate de abordări. Criticii lui văd în centrul de date definit software doar un instrument de marketing şi un alt termen la modă. Susţinătorii spun că software-ul va defini centrele de date ale viitorului şi afirmă că SDDC reprezintă deja o operă în plină construcţie. Analiştii estimează că există cel puţin câteva componente ale conceptului SDDC care vor cunoaşte creşteri puternice în viitorul apropiat. Pentru a-şi motiva punctul de vedere, ai spun, de pildă, că piaţa reţelelor definite software (SDN) va ajunge la circa 3,7 miliarde USD în 2016, faţă de circa 360 milioane USD în 2013. În acelaşi timp, prestigioasa companie de cercetare a pieţei IDC estimează că piaţa echipamentelor de stocare date definite software se va extinde într-un ritm mai accelerat decât oricare altă piaţă a dispozitivelor similare, care însă nu sunt definite prin software.
Blocuri componente
Indiferent de faptul că se situează pe o poziţie critică sau una favorabilă fenomenului SDDC, experţii şi analiştii sunt unanimi în a considera că un SDDC se va baza pe trei blocuri constructive principale: virtualizarea reţelei, virtualizarea stocării de date şi virtualizarea serverelor.
Virtualizarea reţelei reprezintă o metodă de combinare a resurselor disponibile dintr-o reţea prin divizarea lăţimii de bandă disponibile în canale, fiecare independent de celelalte, fiecare putând fi alocat (sau realocat) unui anume server sau dispozitiv în timp real.
Virtualizarea stocării de date înseamnă generarea unui bazin de stocare fizică a datelor din multiple dispozitive de stocare aflate în reţea, în cadrul a ceea ce va fi, probabil, un singur dispozitiv central de stocare date gestionat de la o consolă centrală.
Virtualizarea serverelor înseamnă mascarea resurselor serverelor (inclusiv a numărului şi identităţii serverelor fizice individuale, procesoarelor şi sistemelor de operare) faţă de utilizatorii de servere. Intenţia acestei proceduri a fost aceea de a scuti utilizatorul de a mai înţelege şi gestiona detalii complicate legate de resursele serverelor, concomitent cu creşterea capacităţii de diseminare şi utilizare a resurselor, precum şi de menţinere intactă a capacităţii de extindere ulterioară.
La cele de mai sus se adaugă instrumente software de management şi automatizare, care permit administratorului centrului de date să previzioneze, controleze şi gestioneze toate componentele unui SDDC.
Impactul potenţial şi provocări
Mulţi consideră SDDC ca fiind o schimbare radicală de paradigmă, ce transformă centrul de date tradiţional, centrat pe infrastructură şi construit pentru asigurarea unor operaţiuni adecvate de procesare, stocare şi transmitere date, într-un mediu axat pe servicii pentru aplicaţii şi afaceri. Motivaţia constă în ideea că centrele de date automatizate se vor concentra mai degrabă asupra cererilor legate de fluxuri de lucru aplicaţii, fapt care va permite utilizatorilor să-şi instaleze şi ruleze aplicaţiile în cea mai eficientă manieră.
În ce anume rezidă adevăratul potenţial al unui SDDC? Practic, companiile care utilizează un astfel de centru nu vor mai fi nevoite să se bazeze pe hardware specializat sau să angajeze consultanţi ca să instaleze şi programeze hardware specializat. În loc de asta, IT-ul va defini aplicaţiile şi toate resursele de care este nevoie – incluzând resurse de procesare, stocare date, networking, securitate şi accesibilitate – şi va grupa componentele de care e nevoie pentru generarea unei “aplicaţii logice”.
Printre beneficiile menţionate de analişti atunci când vine vorba de SDDC se numără îmbunătăţirea eficienţei, rezultată din extinderea virtualizării în cadrul centrului de date, creşterea agilităţii, rezultată din posibilitatea de apelare mai rapidă la aplicaţiile cerute, îmbunătăţirea controlului asupra disponibilităţii şi securităţii aplicaţiilor, rezultată din gestionarea bazată pe politici, şi creşterea flexibilităţii în sensul rulării aplicaţiilor existente şi a celor noi pe platforme multiple şi în genuri multiple de cloud.
Pe lângă toate astea, un astfel de centru de date poate duce la scăderea consumului energetic al organizaţiei prin utilizarea serverelor şi a altor echipamente hardware la nivele mai mici de consum energetic sau chiar prin oprirea temporară a echipamentelor care nu sunt folosite. În plus, extinderea conceptului SDDC poate duce la scăderea preţurilor la echipamentele hardware construite pentru centrele de date şi are darul de a provoca vendorii tradiţionali de hardware să dezvolte noi modalităţi de a-şi diferenţia produsele prin software şi servicii. Din această ultimă perspectivă, vendorii au început deja să răspundă la noua provocare, edificatoare în acest sens fiind lansările recente de echipamente din partea unor producători precum Dell sau IBM.
Este posibil ca centrele de date definite prin software să nu elimine complet provocările legate de gestionarea diferenţelor dintre mediul de dezvoltare şi cel de producţie, de gestionarea unui amestec de aplicaţii noi şi moştenite şi de livrarea unor SLA-uri eficiente.
În orice caz, veriga slabă în adoptarea pe scară largă a conceptului SDDC este socotită a fi partea de reţea definită software (SDN), deoarece acest concept este, de fapt, fundamental pentru întreaga construcţie a unui SDDC. Din acest punct de vedere, adoptarea pe scară largă a virtualizării reţelelor va necesita un standard industrial, care deocamdată nu există, chiar dacă eforturi în sensul definirii unui asemenea standard se fac de către jucătorii de pe piaţă.
Trecerea la SDDC va forţa organizaţiile IT să se adapteze din mers. Generarea unor arhitecturi pentru medii de lucru definite software va necesita regândirea multor procese IT şi a modalităţilor de execuţie, activare şi asigurare servicii. Sunt motivele pentru care mulţi analişti socotesc că adoptarea pe scară largă a conceptului SDDC ar putea dura chiar şi zece ani din acest moment. Pentru ca SDDC să devină o realitate pentru organizaţii, vor trebui îndeplinite mai multe obiective. Un SDDC adevărat va trebui să fie standardizat, holistic în modul de lucru, adaptiv, complet automatizat şi rezilient la schimbări.
Unde este România
Deloc surprinzător, România este foarte departe de adopţia conceptului SDDC în sensul transpunerii lui în realitate. Acest lucru nu are însă de ce să alarmeze pe nimeni. Gradul de complexitate a activităţii economice din ţara noastră pur şi simplu nu face din SDDC o alternativă viabilă la centrele de date clasice. În plus, acele puţine zone care folosesc date în mod intensiv şi în volume foarte mari sunt, în genere ocupate de multinaţionale, care pot acoperi nevoile din România foarte simplu prin intermediul unui cloud privat.
Asta nu înseamnă, însă, că anumite componente ale SDDC nu au devenit deja necesare şi pentru piaţa românească. Un exemplu în acest sens ar fi reţelele definite software (SDN), cele care, aşa cum am amintit mai sus, reprezintă fundamentul oricărui SDDC viitor. Iar eforturile de promovare a conceptului SDN depuse de vendori de prestigiu arată că interes pe piaţă există din acest punct de vedere. În condiţiile relansării economice reale a ţării, posibile într-un viitor nu foarte adevărat, faptul că astfel de reţele definite software vor fi fost deja adaptate nu va face decât ca trecerea la SDDC să se facă extrem de uşor.
de Bogdan Marchidanu
