EDUCATIE / JOB — April 16, 2019 at 2:33 pm

AHK România semnează un parteneriat cu ISJ Constanța

by

IMG_5932Vineri, 12 aprilie 2019, am participat la Constanța la Târgul de Oferte Educaționale, unde peste 3.500 de elevi s-au informat despre viitorul lor profesional. În cadrul Târgului, directorul general AHK Romania, Sebastian Metz, a semnat un acord de colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța. În Constanța sunt în prezent șase clase de învățământ dual, de la doar o clasă anul trecut, iar din septembrie 2019 va fi înființată și o clasă pentru profilul comerciant -vânzător.

Astfel de parteneriate pentru dezvoltarea și promovarea învățământului profesional și dual în România am semnat de asemenea cu ISJ Timiș, Brașov, Iași și Ilfov. În pregătire sunt parteneriate cu județele Sibiu, Cluj și municipiul București. Sperăm ca aceste parteneriate să creeze contextul adecvat pentru educarea publicului școlar și a publicului larg din fiecare regiune a țării cu privire la învățământul profesional dual. Ne bucurăm că există o susținere importantă la nivel local pentru acest tip de învățământ, atât de necesar în sistemul educațional din România, în contextul lipsei acute a forței de muncă. Ne dorim o colaborare de lungă durată atât cu școlile, cât și cu inspectoratele școlare.

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România) coordonează primul proiect de anvergură națională în învățământul profesional dual pentru domeniul de calificare Comerț, „Școala de Carte și Meserii”. Proiectul este unul de referință și a demarat în anul 2017, când în România au început clasa a IX-a primii elevi din învățământul dual. Atât proiectul, cât și legislația pe această temă au fost dezvoltate la inițiativa și din nevoia companiilor germane prezente pe piața românească. Pentru a afla mai multe despre acest proiect vizitați-ne pe www.scoaladecartesimeserii.ro sau pe Facebook/Scoala de Carte si Meserii.