Compania românească Safetech Innovations a lansat iSAM (Information Security Automation Manager), o soluţie pentru automatizarea procesului de management al securităţii informației în cadrul organizaţiilor. Lansarea vine după 18 luni și o investiție de 550.000 de euro, sumă provenită in mare proportie de Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional pentru Competitivitate pentru anii 2014 – 2020.
Soluția iSAM permite managerilor de securitatea informației să gestioneze mai bine securitatea cibernetică în cadrul organizației, prin automatizarea anumitor procese, prin furnizarea de actualizări în timp real cu privire la nivelul de protecție împotriva atacurilor și detectarea din timp a vulnerabilităților, riscurilor și monitorizarea indicatorilor de securitate.
“Principalul avantaj al aplicației este că nu doar monitorizează și analizează indicatorii de securitate, ci oferă și instrumente pentru a acționa în cazul unor amenințări iminente de securitate, cum ar fi atacuri informatice”, a declarat Victor Gânsac, CEO Safetech Innovations.
Soluția se adresează în principal marilor companii din sectoarele financiar-bancar, sănătate, transport, energie, utilități, precum și sectoarele de infrastructură digitală, asigurând respectarea dispozițiilor relevante privind securitatea informatică aplicabile acestor industrii.
Pentru 2019, în funcție de finanțarea disponibilă, compania se pregătește pentru dezvoltarea unui nou produs propriu. Anul acesta, Safetech a anunțat că ia în considerare o potențială listare pe Bursa de Valori București pentru atragerea de capital.
Înființată în 2011, Safetech Innovations este în prezent singura companie dedicată în exclusivitate serviciilor și soluțiilor de securitate cibernetică de pe piața românească.