În anul 2015, producătorul de aplicaţii online Zitec intenţionează să angajeze încă 50 de persoane, ajungând astfel la peste 160 de angajaţi. Echipa companiei număra la sfârşitul anului trecut peste 110 specialişti. În 2014, Zitec a devenit prima companie românească de IT cu cei mai multi specialişti care au obţinut certificarea Zend PHP Engineer, situându-se pe locul al treilea la nivel european în rândul companiilor de IT ai căror programatori deţin această certificare, iar în 2015 va continua să susţină membrii echipei în obţinerea de certificări în domeniu.