Una din zece bănci europene de azi vor dispărea în următorii cinci ani pe măsură ce veniturile lor vor fi pierdute în favoarea băncilor pregătite de era digitală şi a firmelor de servicii financiare bazate pe tehnologie. Un studiu realizat recent de firma de consultanţă managerială AT Kearney afirmă că veniturile din bankingul tradiţional de retail vor stagna, în vreme ce noi bănci vor ataca cotele de piaţă deţinute de cele dintâi.
Studiul a descoperit că din 2011 încoace, noile bănci axate exclusiv pe servicii digitale şi-au crescut baza de clienţi în Europa cu 15 milioane, în vreme ce băncile tradiţionale au pierdut două milioane de clienţi. AT Kearney prevede că până în 2023 un număr de 85 de milioane de europeni vor folosi serviciile băncilor digitale care atacă piaţa tradiţională azi. În acelaşi timp, alte firme de servicii financiare bazate pe tehnologie atacă nişe specifice de servicii, cum ar fi plăţile.
Europenii sunt, conform studiului, din ce în ce mai dispuşi să împărtăşască datele lor personale băncilor. Acest fapt va ajuta la accelerarea fenomenului de banking digital şi va grăbi căderea unor bănci. În acelaşi timp, firmele de servicii financiare bazate pe tehnologie (FinTech) vor putea să se prevaleze de noile reglementări PSD2 introduse de Uniunea Europeană pentru a oferi clienţilor mai multe informaţii despre cele mai bune servicii financiare. Acest fapt va duce inevitabil la reducerea numărului de clienţi pentru marile bănci tradiţionale, în special pentru cele care nu au reuşit să ţină pasul cu schimbările din industrie.