Un recent raport Kaspersky a arătat că patru din zece utilizatori (38%) ar renunța la conturile de pe rețelele de socializare pentru a fi siguri că datele lor rămân private pentru tot restul vieții. Temerile legate de protejarea confidențialității datelor în mediul digital i-au făcut pe utilizatori să fie mai preocupați de utilizarea și distribuirea informațiilor lor personale pe internet. Raportul subliniază modul cum și motivul pentru care informațiile personale încep să devină importante pentru utilizatori.
Rețelele de socializare ca Facebook, Instagram sau Twitter au devenit o parte semnificativă a vieții noastre și, conform raportului Kaspersky, 82% dintre persoane le folosesc în prezent. În schimbul unor date despre utilizatorii lor, platformele de socializare le oferă oamenilor ocazia să se exprime, să comunice cu prietenii și familiile lor, precum și să descopere noutăți, idei și tendințe.
Însă, în ciuda acestor avantaje, unii ar renunța la rețelele de socializare dacă acest lucru i-ar ajuta să-și recupereze confidențialitatea datelor din mediul digital și să o păstreze pentru totdeauna.
Cei 12% care își dau informațiile personale ca să se înregistreze pentru chestionare distractive, cum ar fi celebritatea cu care seamănă sau felul de mâncare preferat nu ar mai putea face acest lucru. Ar putea fi mai problematic, însă, pentru cei 58% care nu și-ar mai putea folosi datele conturilor de social media pentru a se autentifica rapid și comod pe diferite site-uri sau servicii.
Poate chiar mai surprinzător, într-un moment în care numărul utilizatorilor de telefoane mobile crește cu 2% anual, 19% ar fi gata să-și ia rămas bun de la telefoanele lor pentru a garanta că datele lor rămân private pentru tot restul vieții.
Rețelele de socializare se află într-o etapă în care calitatea experienței utilizatorului se bazează în mare măsură pe furnizarea unei cantități mari de informații personale, fie că sunt financiare, despre localizare, obiceiuri de cumpărături, preferințe alimentare sau statut al relației. Prin urmare, poate că nu este deloc de mirare apariția în prim plan a nostalgiei după o confidențialitate aparent pierdută.
Din păcate, nici măcar sacrificarea întregii prezențe în social media nu ar fi suficientă pentru a proteja confidențialitatea datelor din mediul digital. Este un proces, nu ceva ce poți să obții dintr-o singură lovitură.
„Acum câțiva ani, oamenii și-au dat informațiile private rețelelor de socializare în schimbul unor beneficii, fără să se gândească măcar la potențialele amenințări și la consecințele lor”, spune Marina Titova, Head of Consumer Product Marketing la Kaspersky. „Având în vedere numărul tot mai mare de breșe de date din întreaga lume, vedem o nouă tendință în rândul utilizatorilor. Mulți preferă ca anumite lucruri despre ei să nu fie făcute publice și încep să acorde mai multă atenție informațiilor pe care le împărtășesc serviciilor online. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor încă nu știu cum să-și protejeze viața privată digitală și ar renunța la rețelele de socializare pentru a-și garanta siguranța informațiilor. Păstrarea informațiilor personale în siguranță – prin actualizarea periodică a parolelor conturilor de social media și prin utilizarea soluțiilor de securitate – le va oferi consumatorilor mai multă încredere în securitatea datelor online.”
Pentru a vă proteja confidențialitatea datelor în mediul digital, Kaspersky vă recomandă să urmați câțiva pași simpli:
• Încercați să verificați periodic setările de confidențialitate și să alegeți parole puternice pentru conturile de pe rețelele de socializare.
• Nu deschideți și nu stocați fișiere necunoscute, pentru că acestea ar putea fi dăunătoare.
• Nu vă lăsați păcăliți de persoane care vă promit obiecte de valoare în schimbul datelor private și nu dezvăluiți prea multe detalii personale.
• Nu utilizați aceeași parolă pentru mai multe site-uri sau servicii.
• Începeți să utilizați soluții de securitate eficiente, care includ funcții ce minimizează riscurile de încălcare a confidențialității.
Pentru a afla mai multe despre părerile utilizatorilor în legătură cu confidențialitatea datelor din mediul online, accesați https://www.kaspersky.com/blog/privacy-report-2019/.