Alegerea dintre cumpărarea unei licenţe IT şi achiziţionarea de servicii IT care să îndeplinească aceleaşi funcţiuni devine pe zi ce trece mai dificilă, odată cu perfecţionarea ofertelor legate de cele din urmă. Ca de obicei, în România situaţia este alta şi, probabil, va continua multă vreme să fie altfel.
De ce o asemenea alegere este dificilă? Principalul motiv este acela că ambele căi au avantaje şi dezavantaje. Licenţele au marele avantaj al “păstrării” IT-ului în casa proprie, sub control propriu al clientului, fapt care face ca mediul IT din companie să fie mai puţin supus unor probleme care s-ar putea dovedi majore, cum ar fi cele de securitate.
Practic, în cazul licenţelor, directorul IT sau administratorul de sistem (după dimensiunea infrastructurii IT şi bugetul alocat acestuia) ajunge să ocupe cu adevărat fotoliul de dirijor al orchestrei nevoilor informatice, cu teama legată de posibile interferenţe dinafară, mult diminuată. În schimb, licenţele vin cu un cost, care de multe ori este suficient de mare încât firmele care ar avea nevoie de ele să nu şi le permită.
Serviciile IT reprezintă, din multe puncte de vedere, exact opusul licenţelor. Costurile ridicate ale licenţelor, derivate în principal din drepturile de proprietate intelectuală, se transformă în cheltuieli operaţionale în cazul serviciilor, iar acestea sunt, prin definiţie, mult mai mici, fapt care generează avantaje evidente penstru servicii. Şi reversul medaliei este la fel de adevărat.
Imensul avantaj al controlului asupra mediului IT din cazul licenţelor dispare în măsură mare până la totalăîn cazul serviciilor, care, prin definiţie, înseamnă cedarea gestionării unei bucăţi din mediul IT sau chiar a întregului mediu către terţi specializaţi.
Tendinţe mondiale
Cine parcurge constant mediile de informare externe îşi poate da seama că, per ansamblu, serviciile tind să câştige pe termen lung bătălia cu licenţele. Câţiva factori au contribuit decisiv la o asemenea tendinţă.
Primul factor a fost avansul înregistrat de metoda virtualizării IT-ului, cea care a anihilat practic spinoasa problemă a mediilor fizice, permiţând, în acelaşi timp, extinderea administrării IT-ului în mod centralizat, de la distanţă, fapt care a netezit enorm calea către adoptarea serviciilor executate de terţi.
Al doilea factor fundamental a fost generat de criza economică. Diminuarea bugetelor alocate IT-ului, simultană cu nevoia de reducere a cheltuielilor din zone adiacente, precum cea salarială, au deschis larg porţile accesului serviciilor IT prestate de către terţi în companii.
În fine, al treilea factor a fost constituit de permanenta adaptare la nevoile clienţilor finali, izvorâtă din schimbarea strategiilor furnizorilor de la axare pe produs sau serviciu la axare pe client. O asemenea adaptare a făcut posibilă, de pildă, adoptarea unor strategii hibride de dezvoltare a mediilor IT, în cadrul cărora sistemele moştenite sau socotite critice, de tip licenţe, să înceapă să coexiste în mod fericit cu zone IT socotite mai puţin esenţiale sau prea costisitoare pentru a mai funcţiona pe varianta licenţelor, şi de accea perfect pretabile pentru trecerea la funcţionarea pe bază de servicii IT.
Elementele de mai sus au dus la conturarea unui tablou al peisajului IT în care serviciile tind în mod clar să se dezvolte şi să ocupe, în viitor, cea mai mare zonă a tabloului, în vreme ce licenţele, chiar dacă nu vor regresa neapărat, vor cunoaşte o stagnare.
Practic, licenţele vor continua să ocupe zone esenţiale din peisajul IT al unei companii, cum ar fi cel financiar-contabil, în vreme ce multe alte zone vor fi delegate serviciilor.
În plus, explozia curentă a volumelor de date şi a nevoii de procesare inteligentă a acestora va duce, în mare măsură, la accentuarea proliferării serviciilor. De ce? Pur şi simplu deoarece creşterea exponenţială a acestor volume de date face complet nerentabilă apelarea la licenţe pentru tehnologiile de prelucrare a lor, mai ales în condiţiile în care servicii precum cloud computing, de pildă, pot asigura acest lucru în termeni de siguranţă prevăzuţi de contractele de service care deja se numără printre cele mai dure şi mai complexe contracte comerciale din lume.
Nu este greu de anticipat, aşadar, existenţa în viitor a unui peisaj IT în care organizaţiile mari şi foarte mari, în special multinaţionale, îşi vor asigura toate nevoile IT sub forma unui mix de licenţe şi servicii, chiar şi interne (de genul cloud-ului privat) în vreme ce organizaţiile de mai mici dimensiuni, mergând până la cele de tip micro, vor apela, din raţiuni de gestionare eficientă a costurilor, în măsură tot mai mare la servicii pentru nevoile lor legate de IT.
România altfel
De ce ar fi, în contextul celor de mai sus, România altfel decât alte ţări, mai ales altfel decât ţările occidentale? Răspunsul ţine de anumite caracteristici ale unei anumite concepţii larg răspândite pe meleaguri mioritice de încheiere şi derulare afaceri, dar şi de elemente specifice legate de modurile de rezolvare a situaţiilor conflictuale.
Se impune o precizare de la bun început. Eforturile depuse cu enorm de multă bună credinţă şi mult suflet de mulţi prestatori de servicii IT pentru dezvoltarea acestui segment de activitate în România sunt mai mult decât lăudabile şi merită aprecierea întregii comunităţi. Astfel de prestatori au investit enorm în cultivarea încrederii, componentă esenţială a întregului univers numit servicii IT, şi pentru mulţi dintre ei această investiţie a început deja de ceva vreme să-şi arate roadele.
Din nefericire, acutizarea pauperizării pieţei locale, determinată de factori asupra cărora nu are sens să insist aici, a dus şi la apariţia, şi chiar extinderea, de furnizori de servicii axaţi pe un anumit gen de comportament pe care nu l-aş putea defini mai bine decât acela de tip “muşcă şi fugi”. În lipsa unor măsuri eficiente de demascare şi neutralizare a unor astfel de furnizori, efectul pe termen lung al eforturilor lăudabile mai sus menţionate va fi din ce în ce mai diminuat.
Mai mult decât atât, aceeaşi pauperizare a pieţei, combinată cu cerinţa maximizării profiturilor cu orice preţ, a făcut ca unii furnizori de servicii tradiţionali să apeleze la măsuri cel puţin bulversante pentru clienţii lor fideli, cum ar fi renunţarea unilaterală la servicii adiţionale mai puţin profitabile, dar incluse în contractul iniţial de furnizare de servicii încheiat cu clientul final.
Un astfel de comportament nu poate fi asemuit decât cu acela al unui absolvent de MBA care nu a reţinut din întreg programul de instruire decât partea de tăiere a oricăror costuri şi de urmărire cu sfinţenie doar a cifrelor trimestriale de profit. Ei bine, dacă la vânzarea de roşii şi ardei în piaţa de legume sau de licenţe în piaţa IT, acest gen de comportament are efecte limitate, în sfera serviciilor el poate genera adevărate dezastre.
Peisajul mioritic nu poate fi complet fără menţiunea şi la sărăcia de mijloace la care poate face apel un client nemulţumit pentru rezolvarea problemelor sale. Practic, singura cale eficientă, cea a justiţiei, este enorm de costisitoare şi de lentă, şi adesea devine mult prea scumpă în termeni de efecte asupra afacerii clientului pentru a se apela la ea.
În ţările occidentale, adesea justiţia este cea care, prin eficienţă şi specializare în sfera economică, ajunge să descurajeze şi să prevină comportamente precum cele menţionate anterior. În România, din păcate, justiţia de la ora actuală este extrem de departe de asemenea standarde, fapt care, în loc să contribuie la asanarea mediului serviciilor, nu duce decât la proliferarea şi adaptarea de exemple negative ca mod normal de a derula o afacere.
Cele de mai sus se constituie în motive pentru care balanţa licenţe versus servicii în România este departe de a fi limpede şi va continua să fie incertă multă vreme de acum înainte. Rămâne de văzut câţi vor conştientiza faptul că din proliferarea unei asemenea incertitudini toată lumea va avea de pierdut pe termen lung.
de Bogdan Marchidanu
