Uniunea Europeană sprijină lupta împotriva obezității în rândul copiilor din România și finanțează cu 650.000 de euro dezvoltarea primei aplicații mobile de sănătate din țară. Dezvoltată de o companie din Cluj pentru a oferi sprijin familiilor cu copii supraponderali, Wello este o aplicație ce are la bază un program de inteligență artificială și se adresează familiilor cu copii între 9 și 11 ani.
„Suntem încântați că am putut contribui la dezvoltarea unei platforme digitale care promovează un stil de viață sănătos. Comisia Europeană a lansat în 2017 Apelul de la Tartu, prin care și-a asumat 15 angajamente de promovare a unui stil de viață sănătos prin sport, alimentație, servicii medicale, inovare și cercetare, iar la doi ani de la lansarea acestuia se înregistrează progrese vizibile. UE a majorat constant fondurile europene destinate susținerii unui stil de viață sănătos, sunt organizate mai multe acțiuni de sensibilizare și informare publică pentru a combate alimentația nesănătoasă, obezitatea sau lipsa activității fizice. Prin Planul de Investiții pentru Europa sprijinim și astfel de inițiative antreprenoriale care aduc beneficii reale în societate. Suntem încrezători că această aplicație va putea ajuta multe familii să aibă o viață mai sănătoasă”, a declarat Cristian Buchiu, șeful adjunct al Reprezentanței Comisiei Europene în România.
„Am inițiat acest proiect din dorința de a face o schimbare în rândul familiilor din România în relația pe care o au cu alimentația sănătoasă. Lupta cu obezitatea infantilă este una de durată, de aceea am creat o aplicație interactivă și distractivă pentru copii și părinți. Finanțarea europeană ne-a permis să dezvoltăm o platformă complexă, bazată pe cele mai noi tehnologii, într-un timp scurt. În plus, avem în vedere lansarea Wello și în alte țări unde obezitatea infantilă reprezintă o provocare”, a menționat Sveatoslav Vizitiu, co-fondator Wello.
Platforma de sănătate Wello (platformă web și aplicație pentru dispozitive mobile) ajută părinții să dezvolte planuri de nutriție și activități fizice pentru copiii lor într-o manieră distractivă, motivantă și inteligentă. Inovația tehnologică bazată pe inteligență artificială permite aplicației să ofere utilizatorilor facilitați personalizate în funcție de preferințele și nevoile acestora.
Aplicația poate fi descărcată gratuit pe orice smartphone (iOS sau Android) și este dezvoltată cu două interfețe diferite pentru părinții și copii, astfel încât cei mici sunt motivați să scadă în greutate într-un mod distractiv și plăcut, iar părinții primesc sfaturi utile pentru un stil de viață sănătos. Complexitatea proiectului a necesitat implicarea mai multor experți din domenii precum: design, dezvoltare, programare dar și din nutriție și psihologie.