Evenimente — February 13, 2020 at 12:24 pm

Pasagerii cu frică de zbor, invitați să se „ÎNDRĂGOSTEASCĂ DE AVIAȚIE”

by

seminar_frica_de_zbor_1FricaDeZbor.ro, primul site din România care tratează Aviația din perspectiva aviofobilor – parte a Asociației Iubim Aviația, având ca partener ROMAERO, și împreună cu Aeroclubul României, invită persoanele cu frică de zbor la seminarul gratuit „Nu îmi este frică să zbor”, ediția a VIII-a, pe data de 14 februarie 2020, ora 14:30, la sediul ROMAERO, compania care găzduiește cea mai mare bază din România, pentru mentenanța aeronavelor.

Evenimentul își propune să „îndrăgostească” pasagerii aviofobi de domeniul aeronautic, oferindu-le  șansa unică de a sta de vorbă cu specialiști în aviație și psihologie, de a vizita un hangar în care se execută lucrări de întreținere și reparații aeronave și a-i ajuta să înțeleagă etapele unei călătorii cu avionul, dar și cum să își gestioneze teama.

Organizate încă din anul 2017, aceste seminare consolidează, în rândul pasagerilor, importanța aviației civile internaționale în dezvoltarea socială, economică și culturală a țării noastre, contribuind la îmbunătățirea percepției pe care aceștia o au în legătură cu transportul aerian, procedurile de siguranță și personalul navigant. Pe parcursul a patru ore, pasagerii afectați de frica de zbor au ocazia să călătorească în culisele aviației civile, iar la final vor obține, direct de la profesioniști, toate informațiile care să-i ajute să își gestioneze fobia în călătoriile lor viitoare cu avionul. Până în prezent, peste 400 de pasageri au participat la seminarele organizate de fricadezbor.ro, iar acum călătoresc mai informați și mai relaxați.

„Chiar și la aproape un an de când am participat la seminar, încă mi se pare incredibil că am avut ocazia să vorbesc cu oameni din aviație și să descopăr atât de multe lucruri legate de domeniu”, mărturisește unul dintre participanți.
„Le mulțumesc celor de la fricadezbor.ro pentru ceea ce fac. După ce am participat la unul dintre evenimente, am căpătat curaj să zbor pe scaunul de la geam, să mă uit prin hublou și să fac fotografii, bucurându-mă de zbor. Mai mult, am uitat ce sunt acelea atacuri de panică”, spune un alt aviofob.
1 din 4 români are frică de zbor

Potrivit statisticilor realizate de fricadezbor.ro, una dintre cauzele aviofobiei este lipsa de încredere în mentenanța și condiția tehnică a avioanelor. Acesteia i se adaugă frica provocată de turbulențe și alte condiții meteo, dar și neîncrederea în gradul de pregătire și de responsabilitate al piloților.
Pentru a oferi mai multe informații cu privire la standardele înalte din industria aeronautică, organizatorii au inclus în programul evenimentului o vizită în baza de mentenanță ROMAERO. Aici, participanții vor avea ocazia de a observa, în timp real, efectuarea unor proceduri de inspecție tehnică și reparație și de a afla de la specialiști informații din culise, care să le ofere încredere în buna funcționare a aparatelor de zbor și profesionalismul personalul responsabil de acest aspect.

Ediția a 8-a a seminarului îl va aduce în fața aviofobilor și pe Cătălin Prală, pilot comercial, care le va relata și arăta cum este pregătită o cursă aeriană, cum este influențată aeronava de toate fenomenele meteo pe care le poate întâlni în zborul său, ce reprezintă toate sunetele care se aud în timpul zborului și îi fac pe pasageri să tresară și, nu în ultimul rând, ce înseamnă să fii pilot comandant/copilot. Demersul organizatorilor de a demistifica aviația pentru cei prezenți va fi susținut și de dl. George Rotaru, Director General la Aeroclubul României. Instituția pe care acesta o reprezintă pregătește anual peste 100 de piloți sportivi, o mare parte dintre ei urmând o carieră în Aviația Civilă. Totodată, Aeroclubul României organizează anual peste 15 mitinguri aviatice și participă la tot atâtea, dar și la competiții de profil, în țară și peste hotare, promovând astfel aviația în rândul publicului larg.

În final, psihiatrul Ioana Blaj va oferi explicații cu privire la frica de zbor, cum poate fi ea gestionată și, cel mai important, de ce alcoolul și medicația anxiolitică nu prezintă avantaje.

“Unul din patru români se teme de zbor suficient de mult încât să consume băuturi alcoolice ori să își administreze medicație anxiolitică înainte sau în timpul zborului. Frica de zbor poate afecta pe oricare dintre noi, mai mult sau mai puțin, indiferent de vârstă. Aviofobia poate avea efecte de amploare, în multe etape ale vieții. Să spui ‹nu îmi este frică să zbor› ar putea însemna acceptarea unei promovări în carieră, ce presupune mutarea într-o zonă greu accesibilă cu mașina, participarea la evenimente importante, petrecerea unei vacanțe fabuloase, iar lista poate continua. Cu alte cuvinte, frica de zbor și excluderea călătoriei cu avionul îți pot restricționa viața, nu doar prezentul, ci întregul viitor. Pentru că este un domeniu greu accesibil, ne-am propus să îl demistificăm pentru publicul larg și să oferim informațiile menite să contribuie la relaxarea aviofobilor și la călătorii aeriene mai liniștite, pe viitor, pentru ei”, este de părere Sebastian RADU, inițiatorul proiectului fricadezbor.ro.

Mai multe informații despre seminar și înscriere, se regăsesc pe fricadezbor.ro/seminar.