Securitate — March 12, 2020 at 8:46 pm

Coronavirus schimbă regulile lucrului de la distanță

by

Corona Virus In Red Background - Microbiology And Virology Concept - 3d RenderingDecizia guvernelor de a închide unitățile de învățământ și de a limita programul de lucru, în încercarea de a stopa răspândirea COVID-19, îi va determina pe mulți dintre oameni să se conecteze la rețele de companie sau la cele școlare de acasă.

Această situație va aglomera traficul online. Vom vedea, de asemenea, multe persoane obișnuite cu protecția oferită de o rețea corporativă sau aparținând unei unități de învățământ, în situația de a lucra de la distanță pentru prima dată. Aceasta, alături de atacurile oportuniste din partea infractorilor cibernetici, care exploatează temerile oamenilor față de epidemie, ar putea crea oportunitatea perfectă pentru intensificarea atacurilor cibernetice.

banner1-02Când lucrezi sau studiezi de acasă pentru prima dată poate să ți se pară ciudat, în special dacă ești obișnuit să ai suport IT la îndemână. Conectarea de la distanță la rețelele școlare sau de companie oferă, într-adevăr, flexibilitate în ceea ce privește locul și modul în care lucrăm, dar poate genera, de asemenea, unele dificultăți și potențiale riscuri de securitate. Totuși, urmând câțiva pași de bază, utilizatorii pot fi în siguranță online și se pot bucura la maxim de beneficiile oferite de lecțiile online sau de accesul la distanță.

1. Protejați-vă toate dispozitivele, inclusiv pe cele mobile, cu o soluție de securitate fiabilă pentru internet.
2. Actualizați-vă întotdeauna sistemele de operare și aplicațiile, imediat ce update-urile devin disponibile.
3. Utilizați numai aplicații din surse de încredere, cum ar fi Google Play sau App Store, portale educaționale de încredere, sau cele furnizate de locul vostru de muncă / școală.
4. Utilizați numai rețele de încredere pentru activitățile online. Dacă nu sunteți conectați la rețeaua dvs personală și trebuie să intrați online, utilizați un VPN (rețea privată virtuală) pentru a avea o conexiune sigură.
5. Introduceți întotdeauna, manual, adresele web. Nu dați click pe link-uri sau atașamente și nu răspundeți la mesaje nesolicitate.
6. Faceți back-up în mod regulat pe o unitate externă și țineți-o offline, ca să nu vă pierdeți documentele importante.