Aplicatii, Guvernare/Licitatii — March 14, 2020 at 7:32 am

Aplicație pentru relaționarea la distantă între cetățeni și administrația locală, oferită gratuit pe durata pandemiei

by

CityHealth_cifreCompania de software LIFE IS HARD|Work Soft oferă gratuit administratiilor locale din toată țara aplicația CityHealth, care permite comunicarea și relaționarea la distanță pentru rezolvarea problemelor întâmpinate de către cetățenii României pe durata pandemiei COVID-19.

Aplicația poate ajuta cetățenii să fie conectati online cu administrația locală și să adreseze problemele pe care le întâmpină fără a fi necesară deplasarea sau apelarea telefonică.

Prin intermediul CityHealth, cetățenii vor putea raporta (mesaje text, poze – inclusiv cu geolocație) problemele cu care se confruntă în oraș sau la domiciliu și, de asemenea, vor putea solicita mai ușor asistență din partea autorităților, inclusiv în cazul în care se află în situația de izolare la domiciliu și necesită suport.

Activarea aplicației se va face gratuit pentru toate administrații publice locale și se poate realiza în decurs de câteva minute, prin configurarea categoriilor de sesizări și a persoanelor responsabile pentru fiecare dintre ele.

300x250 - var 1Tot prin intermediul CityHealth, administrațiile locale pot, la rândul lor, trimite către utilizatorii aplicației informări de tip PUSH notification sau inApp messages, astfel încât aceștia să fie în permanență informați despre noutățile relevante ale momentului.

„În conditiile în care în aceste zile se recomandă o interacțiune cât mai redusă om cu om, pentru a reduce riscul de contaminare, soluția CityHealth poate ajuta la decongestionarea lucrătorilor din administratța publică, asigurând conectarea permanentă cu cetățenii care au nevoie de asistență”, menționează Erik Barna, CEO-ul companiei LIFE IS HARD.

Pentru a beneficia de utilizarea aplicației CityHealth, administrațiile publice pot contacta echipa LIFE IS HARD la  corona@lifeishard.ro și la nr de telefon + 40 735 311 564.

Cum se activează aplicația CityHealth pentru administrațiile publice:
1. Contactați echipa LIFE IS HARD și anunțați intenția de utilizare gratuită a aplicației pentru relația cu cetățenii.
2. Stabiliți categoriile de sesizări de care aveți nevoie și desemnați persoanele responsabile pentru fiecare dintre acestea. (Nu va fi necesar ca aceste persoane să stea permanent în fața unui panou de control, căci aplicația le trimite automat notificări.)
3. Aplicația va fi activată, iar reprezentanții administrației locale pot începe să primească în timp real mesajele utilizatorilor CityHealth din comunitate.

Cum se activează aplicația CityHealth pentru cetățeni: (în comunitățile unde se adoptă)
1. Descarci aplicația pentru smartphone din Google Play sau Apple Store.
2. Îți activezi contul (se realizează simplu, cu login inclusiv în baza contului de Facebook).
3. Poți anunța administrației locale problemele cu care te confrunți și poți solicita suport, iar sesizările ajung în timp real la funcționarul public desemnat de către administratie, în funcție de categoria de probleme sesizată.