Pentru parcul tehnologic Sofia Tech Park capabilităţile HPC au fost o necesitate încă de la început în scopul atragerii cercetătorilor, IMM-urilor, studenţilor şi finanţărilor.
Context
Sofia Tech Park a fost înfiinţat pentru dezvoltarea capabilităţilor de cercetare, inovare şi tehnologice din Bulgaria. Parcul Tehnologic a încheiat parteneriate cu instituţii private şi publice pentru crearea şi gestionarea unui mediu unic pentru programe educaţionale şi pentru furnizarea de sprijin în scopul comercializării de noi tehnologii, produse şi servicii. În timp, parcul tehnologic a devenit o destinaţie pentru cercetători naţionali, regionali şi globali, ca şi pentru companii inovatoare, astfel demonstrând importanţa conceptului de economie bazată pe cunoaştere în regiunea balcanică.
Construit cu finanţare europeană, parcul a reprezentat o tentativă de creare a unui hub de inovare tehnologică în inima Bulgariei. Planificarea construcţiei a început în 2012 şi a inclus de la început High Performance Computing (HPC) ca prioritate de top. Misiunea laboratorului HPC este de a furniza resurse şi servicii fiabile şi sustenabile de procesare date, de a facilita utilizarea HPC şi de a satisface nevoile la scară mică şi medie de procesare date ale comunităţii ştiinţifice din instituţiile academice şi imm-urile tehnologice situate în ţară şi în regiune. Odată cu încheierea construcţiei fizice, în 2015, responsabilii parcului tehnologic au început căutările pentru un partener HPC potrivit.
“HPC este extrem de important pentru noi deoarece ne ajută să atragem studenţi, cercetători şi finanţare pentru proiectele noastre şi, ca atare, am dorit să ne asigurăm că obţinem cea mai bună tehnologie la cel mai bun preţ”, explică profesoara Ana Proykova, Head of HPC Lab, Sofia Tech Park. “Ca entitate publică, eram obligaţi să emitem un caiet de sarcini pentru licitaţie, o licitaţie care a fost câştigată de o firmă IT locală, Kontrax, care a oferit cel mai competitiv preţ”.
Firma IT a propus o soluţie bazată pe tehnologie Fujitsu care să permită responsabililor parcului tehnologic să acopere principalele zone de cercetare: quantum computing, previzionare meteo, modelare climatică şi oceanică, chimie, fizică, procese la nivel nanometric şi big data analytics.
“Fujitsu are o mare reputaţie când e vorba de calitate, aşa că atunci când Kontrax ne-a propus o soluţie accesibilă Fujitsu HPC, lucrurile s-au potrivit în mod firesc”, adaugă Proykova. “Singura provocare rămasă a constat în proiectarea şi construirea clusterului tehnologic la timp şi în bugetul alocat”.
Soluţia
Clusterul HPC constă dintr-un server FUJITSU PRIMERGY RX2530 echipat cu două procesoare din familia Intel Xeon E5 cu 16 miezuri,128GB de memorie RAM şi capacitate de stocare SSD de 128GB. Comunicaţiile interne sunt asigurate prin legături InfiniBand cu flux de lucru de 56 Gbps. Subsistemul NAS de stocare date se bazează pe serverul FUJITSU PRIMERGY RX2530 care rulează sistemul de operare FreeBSD 10.3 cu un bazin total de stocare date de 3.94TB RAIDZ2. Sistemul de fişiere este diseminat cu NFSv4 via subreţeaua InfiniBand.
Soluţia a fost configurată în laboratorul Fujitsu Germany, apoi implementată la faţa locului de Kontrax. Suita de aplicaţii de mare putere (WRF, Gromacs, ABINIT, Quantum ESPRESSO, CP2K) instalate de echipa de la laboratorul HPC permite unui număr de peste 20 de utilizatori să lucreze simultan la proiecte.
“Când dăm unui utilizator un cont, acesta are imediat acces la un volum de până la 300GB de stocare date în sistem şi poate instala aplicaţii software proprii după nevoi”, precizează Proykova. “O astfel de flexibilitate face ca toată lumea să dispună de instrumentele necesare pentru a reuşi”.
Testele au arătat că soluţia Fujitsu HPC livrează performanţe măsurate de 19,001 gigaflops şi eficienţă a lucrului în paralel de 81.4%, ceea ce transformă clusterul în al doilea cel mai rapid supercomputer din Bulgaria. O astfel de performanţă, combinată cu capacitatea şi scalabilitatea soluţiei, permite Sofia Tech Park să-şi realizeze propriile proiecte de cercetare şi să pună platforma HPC la dispoziţia clienţilor privaţi. De asemenea, platforma permite Sofia Tech HPC Laboratory să participe la proiecte de cercetare la scară europeană, cum este Big Data for Smart Society, care este menit dezvoltării de metode şi instrumente avansate pentru colectarea de date, data consistency cleaning, agregarea de date, procesarea de date, modelare şi analiză.
“Suntem foarte mulţumiţi de clusterul nostru Fujitsu HPC, care furnizează procesare de date de mare performanţă fiabilă, accesibilă ca preţ şi scalabilă,” concluzionează Proykova. “Când va veni vremea să actualizăm tehnologia, fără îndoială ne vom uita mai întâi la ceea ce are Fujitsu de oferit.”
Pentru mai multe detalii nu ezitați să ne contactați la adresa de email bulgaria@ts.fujitsu.com.