În contextul incertitudinii generate de COVID-19 în mediul de afaceri, NNC Services, agenție cu peste 13 ani de experiență în consultanță de marketing și business, anunță lansarea unui program de susținere a companiilor.
Pentru a contribui la diminuarea efectelor cauzate de COVID-19 în mediul de business, NNC Services se alătură inițiativei #BusinessContinuity și lansează un program gratuit de consultanță în marketing și business pentru companiile care:
– vor să-și reorganizeze rapid bugetul de marketing și vânzări;
– înțeleg că este necesară o schimbare de strategie și de abordare a pieței;
– vor să identifice cât mai repede soluții pentru a-și asigura cash-flowul în perioada următoare;
– organizează evenimente, au ca obiect de activitate organizarea de cursuri sau programe de training.
În acest sens, consultanții NNC Services organizează joi, 19 martie, ora 18.00 (ora României) prima sesiune online. Accesul este gratuit iar cei interesați se pot înregistra completând formularul disponibil aici: Business Growth Brainstorming Session.