Macro International Distribution și compania americană Grandstream doresc să vină în sprijinul autorităților, sistemului medical și mediului de afaceri din România și oferă în cadrul Grandstream Telecom Program echipamente de comunicații de la distanță la prețuri subvenționate.
Echipamentele sunt menite să faciliteze comunicarea în instituțiile sanitare și spitalicești în perioade de criză, dar și în clădiri unde este nevoie de asigurarea continuității de business, cu menținerea și respectarea regulilor de protecție sanitară.
Sunt incluse în programul Granstream soluții de conferință audio/video, punctele de acces Wi-Fi, soluții de management pentru punctele de acces Wi-Fi, centrale IP PBX, gateway-uri VoIP, adaptoare pentru telefoane analogice, interfoane și soluțiile PA, produse de securitate fizică și multe alte echipamente de comunicații.
Compania americană Grandstream este unul dintre cei mai mari producători globali de telefoane IP, cu o gamă puternică de echipamente de audio și de videoconferință VoIP multi-premiate.
În domeniul medical, soluțiile de telemedicină sunt tot mai necesare în spațiul de asistență medicală, permițând conectarea oricând de oriunde între echipele de îngrijire și pacienții lor. Portalurile online, monitorizarea de la distanță și alte aplicații și dispozitive de sănătate sunt toate aspecte din domeniul telemedicinei care fac ca asistența sanitară să fie mai sigură și accesibilă.
Într-un spital, o comunicare facilă între secțiile spitalului, echipele de îngrijire și pacienți este crucială pentru o organizare cât mai eficientă mai ales în situații de criză. Soluțiile Grandstream permit o comunicare eficientă între secțiile oricărei unități medicale.
În cadrul Granstream Telecom Program, spitalele au la dispoziție următoarele echipamente:
– sisteme de interfoane pentru comunicarea mai eficientă în interiorul unității medicale sau al oricărei instituții, din cameră în cameră, pentru notificări și alerte la nivelul întregii clădiri.
o Exemplu: Difuzorul și microfonul SIP de la Grandstream GSC3510, atunci când sunt asociate cu difuzorul SIP GSC3505 creează un sistem interfon eficient pentru o comunicare rapidă și ușoară în orice instituție cu reguli stricte de contact și în care resursele umane specializate sunt supra-solicitate. Boxele pot fi montate în camerele cu pacienți, pe holuri și în birourile personalului medical, pentru a beneficia de un sistem unificat de anunțuri sau alerte. Anumite camere, cum ar fi biroul unui medic specialist, pot fi echipate cu difuzorul și microfonul interfonului, astfel încât să poată răspunde rapid și ușor la orice alertă pe care medicul o primește prin sistemul interfonului.
– telefoane fără fir conectate în rețeaua centrului medical ce permit, de asemenea, intervenirea personalului de asistență medicală în timp util.
o Exemplu: Modelul de telefon fără fir WP820 permite, spre exemplu, deplasarea oriunde în interiorul rețelei instalate și o comunicare rapidă, fiabilă și sigură între cadrele medicale și de asistență medicală. Funcția sa push-to-talk permite personalului medical să se poată concentra pe îngrijirea pacienților în timp ce comunicarea cu colegii din rețea este menținută.
– puncte de acces WiFi si telefoanele WiFi montate în camerele pacienților și în jurul unităților medicale permit conectarea cu ușurință pentru a încărca mai puțin rețelele mobile clasice.
o Spre exemplu, modelul WP820 WiFi se poate conecta la fiecare punct de acces montat, utilizatorii putând rămâne în conexiune mobilă în tot spitalul. Conectivitatea wireless fiabilă este absolut necesară pentru ca reprezentanții din sistemul nostru medical să își îndeplinească funcțiile în mod eficient. Punctele de acces WiFi din gamele GWN7600 sau GWN7610 pot crea o soluție wireless completă pentru orice spital, în timp ce gama GWN7600LR este o soluție WiFi perfectă în aer liber în campusurile unde este necesară instalarea unor asemenea puncte de acces.
Cu ajutorul acestor soluții unificate, orice unitate medicală poate fi echipată cu instrumente eficiente pentru comunicarea într-un mediu bazat pe tehnologie. Profesioniștii din sistemul sanitar și pacienții își pot comunica astfel, mai eficient, nevoile și preocupările. Indiferent dacă se află în interiorul unei rețele echipate cu soluții Grandstream sau acasă, cu acces la aplicații mobile de sănătate, dinamica asistenței medicale se schimbă odată cu evoluția tehnologiei și cu creșterea domeniului telesănătății.