În contextul pandemiei de Covid 19, Elysian Software, o echipă cu pregătire în domeniul IT, pasionată de tehnologie oferă tuturor antreprenorilor posibilitatea de a utiliza gratuit aplicația PontajOK.
PontajOk este o aplicație care ne susține să gestionăm eficient munca angajaților în perioada în care suntem nevoiți să lucrăm de la distanță. Cu ajutorul acesteia putem să administrăm mai bine timpul de lucru și să gestionăm corespunzător task-urile. Astfel munca de echipa, cea individuală, dar și planificarea proiectelor devin eficiente, iar sedințele interminabile devin acum update-uri direct în aplicație.
„Inițial, aplicația PontajOK a fost concepută pentru uz intern, iar mai apoi, am au luat decizia de a investi în ea și de a oferi această soluție și tuturor angajatori care lucrau de la distanță. Datorită faptului că înțelegem provocarea prin care trec majoritatea companiilor în această perioadă, oferim acces gratiut în aplicația PontajOK”, a declarat Radu Miloș, CTO și Founder la Elysian Software.
Cu ajutorul acestei aplicații, userii se pot sincroniza uşor chiar dacă nu sunt fizic împreună, pot genera rapid rapoarte de activitate şi vedea cu exactitate cine, unde şi ce lucrează. Iar aceste informații sunt extrem de importante atunci când colegii nu sunt cu toții la birou. Astfel pot fi evaluate activitățile zilnice desfășurate de angajații companiei și se pot identifica timpii morți sau efectua evaluări ale angajaților mult mai ușor.
Aplicația PontajOK este disponibilă pe orice platformă mobilă. În plus, facilitatea de bază funcționează și pe telefoane non-smart. De pe un telefon non-smart (feature phone) se comunică prin SMS anumite acțiuni și platforma va gestiona aceste inputuri transformându-le în date utile și conforme.
Angajații se pot ponta, pot motiva incidente ad-hoc, pot înregistra cereri de concediu sau ore suplimentare ori să înregistreze solicitări operaționale (task manager).
În aplicația PontajOK sunt înregistrate în prezent peste 120 de firme. Angajatorii provin din diverse domenii precum: servicii, distribuție, IT, publishing, facility management, agricultură, industrie, pază și securitate.
Există trei tipuri de roluri pentru utilizatori, în aplicația PontajOK: administrator, supervizor si angajat.
Administratorul (sau orice reprezentant al angajatorului) este cel care creează contul de companie în cadrul platformei. Odată creat contul companiei, administratorul identifică cu ajutorul adreselor de email angajații, iar aceștia primesc o invitație prin intermediul căreia se loghează în aplicație. Supervizorii se ocupă de gestionarea task-urilor angajaților și de aprobarea/validarea timpului de lucru.
Aplicația poate fi utilizată pe https://pontajok.ro/.