NEWS — April 9, 2020 at 11:25 am

Laptopuri de gaming cu procesoare Intel Core H din generația a 10-a și grafică NVIDIA GeForce RTX SUPER

by

pressrel_u37vigq76n86rfrul48sn3m1

Republic of Gamers (ROG) anunță reîmprospătarea de la un capăt la altul a gamei de laptopuri de jocuri cu noile procesoare Intel Core din generația a 10-a. Noul design uimitor al carcasei și facilitățile suplimentare ridică ștacheta pentru gameri și creatorii de conținut, în timp ce procesoarele Intel, grafica NVIDIA GeForce RTX și soluția personalizată de răcire stabilesc noi standarde de performanță.

Colecția ROG Spring 2020 are drept cap de afiș modelul Zephyrus Duo 15 și ecranul său secundar, ROG ScreenPad Plus, sensibil la atingere, alături de modelele reîmprospătate Zephyrus S, M și G ce sunt mai portabile și mai puternice ca niciodată.

Pentru aceia care caută gloria în sportul electronic, laptopurile ROG Strix SCAR sunt construite pentru competiții de top cu grafică ce urcă în gamă până la RTX 2080 SUPER și panouri de 300 Hz, în timp ce culorile îndrăznețe ale laptopului ROG Strix G15 Electro Punk și ale accesoriilor deschid noi posibilități de exprimare personală.

Cele mai recente componente sunt angrenate în sisteme perfecte pentru experiențe desăvârșite, de la compusul termic cu metal lichid pus pe întreaga linie ROG cu procesoare Intel din generația a 10-a, la RAM-ul DDR4 de înaltă viteză și ecranele super rapide.