Retail / Horeca — April 10, 2020 at 2:40 pm

ALTEX simplifică procesele HR cu chatboţi

by

Isometric artificial intelligence. Chat bot and future marketing. AI and business IOT concept. Mans and women chatting with chatbot application. Dialog help service. Vector illustration.Soluţia adoptată de ALTEX  și dezvoltată de Druid presupune lansarea a doi asistenţi virtuali (chatboţi), integraţi atât cu sistemul intern de resurse umane, cât şi cu SharePoint şi cu MS Teams.

Primul chatbot este destinat simplificării administrării activităţilor interne de resurse umane. Acest chatbot va prelua de la cei peste 4000 de angajaţi cereri de concedii, pontaje, învoiri, concedii pentru evenimente speciale, cereri delegaţii, adeverinţe salariu, şi va răspunde imediat angajaţilor oricăror întrebări legate de procesele interne de resurse umane. Obiectivul chatbotului este să degreveze de activităţi redundante managerii celor peste 100 de magazine din teritoriu, precum şi cei 2 operatori alocaţi adreselor de suport resurse umane pentru oamenii din sediul central.

Al doilea chatbot este destinat recrutării şi integrării noilor angajaţi în companie, fiind integrat cu secţiunea de cariere a website-ului. Astfel, orice deschidere a unei poziţii noi de către un manager este automat asociată cu un anunţ deja deschis în secţiunea de cariere a website-ului, sau se crează automat un anunţ nou. Potenţialii candidaţi vor putea aplica direct prin intermediul chatbotului, selectând anunţul, oraşul pentru care este valabil şi încărcând CV-ul şi datele de contact. Chatbotul înregistrază datele în sistemul intern de resurse umane, încarcă CV-ul în SharePoint şi, datorită integrării cu MS Teams, transmite informaţiile agentului de recrutare din departamentul de resurse umane. Agentul redirecţionează ulterior aplicaţia spre managerul care are poziţia deschisă. Managerul poate descărca CV-ul din SharePoint şi face programarea pentru interviu, pe care aplicantul a primeşte prin e-mail. După interviu, managerul actualizează statusul aplicantului în aprobat/respins. În cazul aplicanţilor admişi, chatbotul solicită copia CI pentru pregătirea integrării în companie. Astfel, chatbotul este proiectat să simplifice semnificativ procesarea şi înregistrarea sutelor de aplicaţii primite de ALTEX în fiecare lună.