Aplicatii — February 26, 2016 at 5:08 am

Cum să eviţi cimitirul aplicaţiilor

by

 

appsÎn acest moment există peste două milioane de aplicaţii disponibile spre descărcare, iar în fiecare lună sunt adăugate aproximativ 60.000 aplicaţii noi. Însă odată cu aşteptările legate de nenumărate noi adăugiri şi rate explozive de creştere, mii de aplicaţii sunt, de asemenea, eliminate, pentru a nu mai reveni niciodată în magazinele de aplicaţii – astfel ajungând direct la groapă pentru eternitate.

Aplicaţiile au evoluat cu mult dincolo de jocuri şi instrumente de social networking, utilizate exclusiv în scop de relaxare. Oamenii depind zilnic de nenumărate aplicaţii. De la domeniul financiar la aplicaţii legate de transporturi aeriene şi de la monitorizarea stării de sănătate la GPS, se poate spune că aplicaţiile au devenit o necesitate pentru multă lume. Ca rezultat al acestei situaţii, afacerile au ajuns acum să depindă de aplicaţii de succes ca să construiască fidelitatea faţă de brand şi ca să-şi crească veniturile – în vreme ce aceia ale căror aplicaţii eşuează devin irelevanţi pe scena vieţii. Costul mediu de construire a unei aplicaţii tipice de tip consumer se situează între 50.000 şi 150.000 de dolari americani – sunt bani pe care nimeni nu doreşte să-i piardă. Ca atare, pe o astfel de piaţă extrem de competitivă, ce se poate face ca să vă asiguraţi că aplicaţia dezvoltată de dumneavoastră nu sfârşeşte aruncată la groapa istoriei?

Cele mai multe aplicaţii sunt abandonate deoarece, în ultimă instanţă, ele nu satisfac nevoile utilizatorilor. Înţelegerea dorinţelor utilizatorilor reprezintă un factor esenţial de succes. Chiar dacă o asemenea propoziţie nu reprezintă un secret, ea continuă să definească un spaţiu în care multe aplicaţii tind să dea chix. Este nevoie de culegerea regulată de feedback de la utilizator, iar odată cu asta de efectuarea de îmbunătăţiri constante.
Dacă o aplicaţie nu a fost actualizată de luni de zile, este foarte probabil ca utilizatorii să fi descoperit deja o alternativă mai atractivă, fapt care dă uitării aplicaţia dumneavoastră – iar asta generează costuri periculos de mari pentru afacerea pe care o conduceţi. Nu numai că vă pierdeţi clienţii existenţi, dar riscaţi să pierdeţi şi clienţi potenţial noi.

Principalele motive de abandon

Conform unui studiu realizat de Zogby Analytics, există trei caracteristici majore de care consumatorilor le pasă cu adevărat atunci când vine vorba de aplicaţii:
1. Încărcarea rapidă – studiul arată că utilizatorii vor abandona o aplicaţie sau un brand, uneori pentru totdeauna, dacă aplicaţia nu se încarcă în decurs de şase secunde.
2. Funcţionalitatea simplă – 80 la sută dintre utilizatori au catalogat aplicaţiile care aveau “caracteristici lesne de întrebuinţat” drept motive prioritare în luarea deciziei de utilizare/cumpărare a unei aplicaţii.
3. Asigurarea securităţii – 10 la sută dintre utilizatori afirmă că ar abandona pentru totdeauna un brand din raţiuni de neasigurare a securităţii.

Utilizatorii finali pot fi nemiloşi, oferindu-vă o singură şansă de a face o primă impresie cu adevărat măreaţă. Chiar în anul precedent, sute de aplicaţii au fost eliminate din Apple App Store, după ce au fost descoperite că extrag informaţii personale utile pentru identificarea utilizatorilor – fapt care le-a lăsat acestor utilizatori un gust amar legat de mărcile în cauză. Nu lăsaţi ca orele nenumărate, ca să nu menţionăm fondurile financiare consistente, cheltuite pe crearea unei aplicaţii să fie irosite din astfel de motive.

Soluţia Mobile Analytics

Pentru a vă asigura că aplicaţia creată de dumneavoastră se încadrează în categoriile menţionate mai sus, folosirea de instrumente de tip mobile analytics este esenţială. Un astfel de instrument adecvat aplicaţiei poate oferi informaţii esenţiale legate de utilizare şi performanţe, în acelaşi timp permiţând dezvoltatorilor aplicaţiei să înţeleagă mai bine experienţa trăită de utilizatori de-a lungul întregului ciclu de viaţă al aplicaţiei. Prin folosirea de astfel de instrumente, nu numai că vă veţi cunoaşte mai bine utilizatorii finali, dar veţi putea afla exact cum vă folosesc ei aplicaţia, şi astfel veţi putea efectua îmbunătăţirile necesare ca să determinaţi utilizatorii să revină mereu la dumneavoastră. Nu vă aruncaţi singuri aplicaţiile la cimitir, ci începeţi să folosiţi un instrument mobile analytics.