Blind este o reţea anonimă internaţională de profesionişti, care numără peste 3,5 milioane de oameni verificaţi ce activează în diverse domenii profesionale, o bună parte a acestora fiind angajaţi în companii de tehnologie sau care au legătură cu tehnologia. Dată fiind amploarea mondială a pandemiei, Blind a efectuat un sondaj în rândul membrilor săi cu privire la efectele acestui eveniment asupra lor ca angajaţi.
Surprinzător sau nu, circa 64% dintre cei aproape 3000 de respondenţi la studiu au declarat că preferă să lucreze de acasă, chiar şi după ridicarea restricţiilor legate de circulaţie şi comportament social. Cifrele diferă de la companie la companie. De pildă, peste 70% din profesioniştii angajaţi de Amazon preferă să continue lucrul de acasă şi după ridicarea restricţiilor. Procente mari înregistrează şi alte nume grele, precum Microsoft, Uber, Salesforce, Lyft şi Intel.
În acelaşi timp, peste 70% din profesioniştii Microsoft şi 50% din profesioniştii Facebook sunt actualmente mai puţin tentaţi să utilizeze spaţii comune de lucru. Pe lângă asta, mai bine de 90% din profesioniştii Amazon, Google, Uber, Salesforce şi Oracle, precum şi peste 93% din profesioniştii care activează în industria financiară se aşteaptă ca după ridicarea restricţiilor firmele pentru care lucrează să implementeze o politică extrem de flexibilă legată de programele de lucru.
Conform platformei Blind, anterior pandemiei Covid 19, multe din conversaţiile în care se angajau profesioniştii care utilizau platforma se axau pe pachetele compensatorii globale şi pe comparaţii între diversele astfel de pachet. Actualmente, conversaţiile au suferit o schimbare dramatică şi se axează pe cuvinte cheie precum concedieri, lucrul de acasă, investiţii şi vize de lucru temporare.
Cei de la Blind afirmă într-o postare pe blogul propriu, care poate fi accesată apăsând pe link-ul de început al acestui material, că firmele angajatoare ar trebui să pună în valoare aceste schimbări de natură comportamentală şi să înceapă să se adapteze rapid la ele. Asta mai ales în condiţiile în care retenţia talentelor va deveni şi mai dificilă atunci când telemunca şi flexibilitatea vor deveni norme societale.
De aici se ridică şi alte probleme, cum ar fi viitoarele coduri de haine purtate la lucru, modalităţile de acordare a concediilor parentale şi modurile în care se vor acorda concediile medicale. Ca atare, în loc să se grăbească să redeschidă birourile de lucru, firmele ar face mai bine să fructifice acest răgaz pentru a planifica mai bine măsurile de asigurare a sănătăţii şi igienei la locul de muncă, precum şi cele de distanţare socială. Mai mult, rezultatele studiului pot avea implicaţii şi dincolo de firme şi angajaţi. De pildă, creşterea numărului de oameni care vor să continue lucrul de acasă va avea un mare impact şi asupra spaţiilor împărţite în comun de mai multe firme, şi prin asta asupra pieţei imobiliare.
Studiul arată clar că, până la găsirea unui vaccin împotriva Covid 19, eveniment care ar mai putea dura cel puţin un an, viaţa oamenilor se va duce împreună cu virusul, iar mai bine de două treimi dintre aceştia nu sunt dispuşi să trăiască alături de coronavirus într-un birou. Vor înţelege firmele angajatoare mesajul la adevarata sa dimensiune?