EDUCATIE / JOB — May 7, 2020 at 12:19 pm

“IT4Kids în mediul rural” ia amploare

by

Efectele pandemiei COVID-19 sunt resimțite pregnant de copiii aflați în mediul rural, adâncind astfel inegalitățile existente între ei și elevii din mediul urban. Pentru a veni în sprijinul lor și a le facilita accesul la educație, Școala informală de IT, alături de BCR, au pus bazele proiectului “IT4Kids în mediul rural”.

IMGScopul acestui proiect este de a îmbunătăți accesul la educație modernă (inclusiv de la distanță) pentru elevii din mediul rural, în contextul pandemiei cu Coronavirus și a  imposibilității copiilor de a se prezenta la școala. Principalele obiective pe care și le-au propus inițiatorii demersului țin (într-o primă fază) de două aspecte importante: dotarea unor școli din mediul rural cu aparatură de calcul (calculatoare, laptopuri, tablete etc) și pregătirea profesională adecvată a personalul didactic din mediul rural, prin organizarea și susținerea unor cursuri de “Introducere în IT” dedicate acestui segment de dascăli. Cursurile vor fi susținute de mentori voluntari din cadrul Școlii informale de IT.

Pentru partea de dotare a unor școli din mediul rural cu aparatură de calcul, BCR va dona (într-o primă etapă) 150 de laptopuri și calculatoare folosite, dar în stare bună, ce vor fi pregătite pentru utilizare de către Școala informală de IT, împreună cu alți parteneri generoși ce s-au alăturat proiectului, mai exact: Atelierul fără frontiere și Ecotic. Aceștia din urmă vor igieniza, formata și dota laptopurile cu sisteme de operare,  pregătindu-le pentru utilizarea în școli.

“Pentru a putea susține potențialul de dezvoltare tehnologică a României într-un hub important în regiune este nevoie să acționăm de la firul ierbii, acolo unde este cea mai mare nevoie. Programul Romania Tech Nation nu implică doar proiecte de anvergură, ci acțiuni concrete care să reducă decalajele dintre urban și rural. Ne bucurăm că am putut susține demersul Școlii Informale de IT, mai ales în contextul pandemiei, care a limitat și mai mult accesul copiilor la educație și la tehnologie”, susține Ana-Maria Crețu, Manager Programe Start-up BCR.

300x250 - var 1Echipamentele vor fi distribuite în teritoriu prin intermediul Școlii Informale de IT, a asociației Via Nova Domini (din Dej), a fundației Agapis (din Zalau) și a Bisericii Creștine Baptiste “Stânca” (din Sibiu), către mai multe școli din mediul rural din județele Sălaj, Sibiu și Cluj.

În plus, BCR Social Finance, o divizie BCR ce are ca obiectiv sprijinirea micilor întreprinzători din mediul rural și urban prin oferirea de servicii financiare de calitate, a donat 5 tablete Samsung de ultimă generație, care vor fi oferite ca premii elevilor cu cele mai bune rezultate la învățătură din școala gimnazială Simion Bărnuțiu din comuna Bocșa, județul Sălaj.

“Inițiativa Școlii informale de IT și a BCR a fost cât se poate de bine primită, atât de către profesori, cât și de către elevi. Ea vine la momentul potrivit, atunci când nevoia sistemului de educație de a face apel la tehnologie de calcul modernă nu mai poate fi tăgăduită de nimeni”, a declarat Adriana Florina Bârsan, directoarea școlii gimnaziale Simion Bărnuțiu din comuna Bocșa.

Totul a plecat de la lansarea de către Școala informală de IT a unei invitații publice de implicare, atunci când aceasta a publicat rezultatele unui studiu făcut asupra efectelor nefaste pe care pandemia cu COVID-19 le are asupra educației în general și asupra educației din mediul rural în special. Banca Comercială Română susține programul Romania Tech Nation, o inițiativă națională de impulsionare a ecosistemului de tehnologie și antreprenoriat pentru dezvoltarea României, prin furnizarea de resurse digitale pentru elevi, studenți, viitori sau tineri antreprenori, start-up-uri și IMM-uri; de aceea s-a alăturat încă de la început demersului Școlii informale de IT.

“Ne-am bucurat să primim atâtea reacții pozitive (într-un termen foarte scurt) și să descoperim atâta dorință de implicare, la nivelul unui spectru divers de organizații din țară, deopotrivă filantropice sau economice. Acest lucru demonstrează atât faptul că societatea românească poate reacționa prompt în momente dificile, cât și faptul că ameliorarea efectelor nefaste ale pandemiei cu COVID-19 ține – în primul rând – de noi și de felul în care decidem să ne poziționăm și să acționăm în raport cu această realitate”, afirmă Mihai Talpos, cofondator al Școlii Informale de IT.

E important de subliniat faptul că această inițiativă are (pentru moment) o aplicabilitate limitată la doar trei județe, însă această nevoie este prezentă și stringentă în majoritatea școlilor din mediul rural din țară. Ca atare, inițiatorii și partenerii din proiect își propun sa caute si pe viitor soluții concrete de a ameliora decalajul nefast creat între elevii din mediul rural și cel din mediul urban, în ceea ce privește accesul la educație.