COMUNICATE — May 12, 2020 at 10:29 am

Deloitte România vrea soluții digitale și automatizate

by

Digitalization, Digital Transformation ConceptDeloitte România și Reff & Asociații | Deloitte Legal România încheie parteneriate cu Druid, Future WorkForce și RPAbox, pentru crearea unor soluții de tehnologie dedicate departamentelor juridice, financiare și resurse umane, cum ar fi chatboți și soluții pentru automatizarea proceselor repetitive și manuale prin tehnologie RPA și algoritmi de procesare a limbajului natural.

„Domeniul juridic a început să se transforme cu ajutorul tehnologiei, care permite departamentelor juridice să își sporească eficiența, să reducă costurile și riscurile și, cel mai important, să degreveze avocații de sarcinile repetitive, astfel încât aceștia să se poată concentra pe aspectele strategice. Deloitte și Reff & Asociații au creat un ecosistem de soluții tehnologice care facilitează această transformare. Cele trei noi parteneriate ne permit să extindem acest ecosistem și să combinăm expertiza profesioniștilor în domeniul juridic și în tehnologie pentru dezvoltarea de asistenți virtuali inteligenți și de soluții de automatizare a proceselor de business”, a spus Simina Mut, Director al Centrului de Excelență Deloitte Legal.

Soluțiile vor fi create și personalizate de către experții Reff & Asociații | Deloitte Legal România și echipa de tehnologie din cadrul practicii de consultanță în management, alături de Druid, Future WorkForce și RPAbox.