Servicii IT — February 29, 2016 at 12:54 pm

RR Media va fuziona cu SES Platform Services pentru a crea un furnizor de soluții media de talie mondială

by

SES Platform Services GmbH (SES PS), o filială deținută în totalitate de SES S.A., anunță un acord prin care serviciile RR Media, principal furnizor de servicii media digitale pentru industria media și TV, vor fuziona cu cele ale SES PS pentru a crea un furnizor de soluții media de talie mondială.

SES va plăti 13,291 USD pe acțiune pentru a dobândi un control de 100% în RR Media. Suma corespunde unei valori a societății de 242 milioane USD, care va fi acoperită din resursele financiare actuale ale grupului. Achiziția va avea loc în urma aprobărilor autorităților de reglementare, care se estimează a fi finalizate în T2/T3 2016.

RR Media furnizează servicii media digitale convergente, scalabile pentru peste 1.000 de companii media, la nivel global. În fiecare zi, compania gestionează și livrează peste 24.000 de ore de conținut difuzat, peste 4.000 de ore de conținut video și VOD online, peste 350 de ore de evenimente sportive premium și alte evenimente în direct, inclusiv evenimente sportive de talie mondială, cum ar fi Super Bowl și Cupa Mondială FIFA. RR Media acoperă peste 95% din populația globului, inclusiv clienți ai operatorilor de multi-platforme TV. Furnizează conținut pentru peste 100 de platforme Video-on-Demand (VoD) și livrează conținut pentru servicii video online și Direct-to-Home (DTH).

RR Media furnizează o gamă completă de servicii media digitale. Facilitează o experiență bogată pentru utilizatori, extinde acoperirea și crește capacitățile de monetizare pentru clienți. Serviciile companiei acoperă patru domenii principale:

  • rețea globală de distribuție de conținut cu o combinație optimizată de satelit, fibră și internet;
  • servicii de gestionare conținut și playout;
  • gestionarea și livrarea de evenimente sportive premium, știri și evenimente în direct din întreaga lume;
  • servicii video online avansate.

Aceste oferte de ultimă generație răspund cerințelor diversificate care vin din partea principalelor companii de media din lume, radiodifuzori și titulari de drepturi de conținut, printre care se numără BBC, Disney, Fox, IMG, ITV, MP Silva, NFL și Viacom. RR Media are patru centre media principale în care își desfășoară activitatea (București, Londra, Pensilvania și Tel Aviv).

La finalizarea tranzacției, RR Media și SES PS își vor combina activitățile pentru a crea un nou furnizor de servicii media independent, de talie mondială, care va oferi clienților existenți continuitate și servicii consolidate. Gama extinsă de soluții video și media inovatoare la scară globală va permite noii organizații să se axeze pe furnizarea de soluții optimizate de gestionare și distribuire conținut, care utilizează rețeaua combinată a SES PS și RR Media, exploatând pozițiile multiple de satelit de care dispun, precum și o largă rețea de fibră optică și internet, pentru a-și maximiza acoperirea și a-și crește capacitatea de monetizare.

Wilfried Urner, Chief Executive Officer, SES Platform Services, a declarat: “RR Media a dezvoltat cu succes capacitatea de a gestiona și livra în mod eficient conținut premium, clienții săi având astfel o acoperire globală cu ajutorul sateliților, transmisiilor TV prin cablu, IPTV, platformelor online și mobile. SES, în calitate de principală platformă video din punct de vedere al acoperirii și numărului de canale, aduce cu sine dimensiunea globală și o contribuție considerabilă dobândită prin dezvoltarea cu succes a SES PS în Europa.

Ferdinand Kayser, Președinte SES Platform Services, a adăugat: “Este o achiziție incitantă și un important punct de reper în procesul de punere în aplicare a strategiei diferențiate SES axate pe Globalizare, Verticalizare și Dematurizare. Fuzionarea cu RR Media va crește ritmul de accelerare al globalizării activităților de servicii SES, creând astfel un furnizor de servicii media și video de ultimă generație, lider la nivel global.

Avi Cohen, Chief Executive Officer RR Media a declarat: “SES Platform Services este un important jucător pe piață, care deservește clienți din eșalonul superior. Prin combinarea infrastructurii și a expertizei în domeniu, compania integrată va putea livra soluții inovatoare clienților din eșalonul superior, piețelor emergente și clienților la nivel global. Strategia de creștere a RR Media se axează pe clienți de vârf și extinderea acoperirii, obiective strategice atinse prin această tranzacție.