Esential — June 2, 2020 at 12:19 pm

Factorii de decizie IT se pregătesc de o “nouă ordine a muncii”

by

Concept of Teamwork, people building gear wheels. isolated on white background. Vector illustration.Conform unui recent raport publicat de Citrix, pandemia Covid-19 şi trecerea bruscă pe scară largă la lucrul de la distanţă a creat deja un soi de “nouă ordine mondială a muncii”. Bazat pe discuţii cu un număr de aproape 4000 de factori de decizie IT din întreaga lume, raportul susţine că perioada de izolare din vremea pandemiei a funcţionat ca un catalist fără precedent pentru procesele de transformare digitală şi a declanşat o nouă eră a muncii.

banner1-02

Aproape trei sferturi dintre aceşti factori de decizie IT au declarat că mulţi angajaţi ai firmelor nu vor dori să revină fizic la vechile locuri de muncă după încheierea pandemiei. Rezultatul i-a determinat pe autorii raportului să afirme că birourile au devenit actualmente mai degrabă spaţii digitale în loc de spaţii fizice, iar firmele se văd tot mai des nevoite să creeze un mediu de lucru hibrid pentru a sprijini această transformare.

Persoanele intervievate au declarat că au început deja lucrul în sensul micşorării dimensiunilor fizice ale infrastructurii IT din firme şi tranzitului către un model cloud al acesteia. Patru din zece respondenţi anticipează o lansare iminentă a platformelor digitale de lucru în cadrul firmelor şi aproape jumătate dintre ei au început să studieze ofertele de servicii de cloud public pentru facilitarea lucrului de la distanţă pe termen lung.

Cu toate astea, departamentele IT din firme au încă nevoie să rezolve diverse chestiuni legate de securitatea informatică şi de faptul că angajaţii sunt tentaţi să instaleze software neautorizat pe dispozitive atunci când lucrează de acasă. Conform raportului, există în plus şi problema scăpărilor tehnice care au generat probleme, cele care s-au dovedit cele mai provocatoare în ultimele săptămâni ţinând de căderi neprogramate ale platformelor de tip VPN.

 

Citiți și:

Six Action Points for succesful Workforce Transformation

Work from Home și revoluția EDGE: o călătorie de mare viteză