Florentina Totth, Președinte Schneider Electric România şi Republica Moldova, a fost promovată în funcția de Segment and Strategic Clients Vice President pentru operaţiunile din Europa. În locul ei, la conducerea subsidiarei din România, a fost numit Marius Perşinaru, un profesionist cu o experiență de aproape 25 de ani în management, în domeniul tehnologiei.
În noua sa poziţie, Florentina Totth va avea ca principală misiune să contribuie la creșterea profitabilă a afacerilor Schneider Electric în Europa prin gestionarea clienţilor strategici ai companiei, dezvoltând parteneriate de lungă durată care vor ajuta la oferirea celor mai potrivite soluţii pentru necesităţile complexe şi specifice ale acestora şi la atingerea obiectivelor comerciale și financiare ale grupului. De asemenea, Florentina va avea un rol important în dezvoltarea și executarea strategiei pentru segmentele de clienţi selectate de către grup, precum și în implementarea expertizei companiei în acest domeniu la nivelul Europei. În noul rol, Florentina Totth își va desfășura activitatea din Barcelona și îi va raporta lui Leonid Mukhamedov, Executive Vice President Schneider Electric pentru Europa.
„În urmă cu doi ani, îmi începeam plină de entuziasm și emoție mandatul de Country President. În această perioadă, am învăţat ceva nou în fiecare zi, atât de la extraordinara echipă din România, cât şi de la clienţii noştri. Am crescut împreună și am obținut împreună rezultate deosebite, care m-au recomandat pentru un rol global în cadrul grupului, trecând, astfel, la următorul nivel în carieră. Numirea mea în această funcție internațională, alături de un număr record de peste 10 promovări ale colegilor din organizaţia locală în roluri regionale sau globale, reprezintă o dovadă, pe de o parte, a oportunităților de dezvoltare pe care le oferă Schneider Electric și, pe de cealaltă parte, a faptului că România a devenit un important bazin de profesioniști valoroși pentru grup”, a declarat Florentina Totth, Segment and Strategic Clients Vice President pentru Europa, Schneider Electric.
Cu o experiență de peste 12 ani în industria de IT&C și cu o expertiză vastă în vânzări, marketing și management general, Florentina Totth face parte din managementul Schneider Electric România din anul 2010, perioadă în care a condus cu succes mai multe divizii ale companiei: IT, Power Solutions, Clădiri, Energie și Servicii.
Noul Country President, Marius Perșinaru, se alătură echipei Schneider Electric după o carieră de 17 ani în cadrul companiei Xerox, perioadă în care a ocupat mai multe funcții de conducere atât la nivel naţional, cât şi internaţional.
„Întreaga mea carieră este legată de tehnologie și inovație, astfel că sunt bucuros să mă alătur unui grup cu o prezență remarcabilă la nivel internațional, cu investiții semnificative în cercetare și dezvoltare și cu un business centrat pe livrarea de tehnologii și soluții revoluționare, care au puterea de a reconfigura în bine activitățile de zi cu zi ale companiilor și ale populației. Abia aștept să cunosc îndeaproape echipa Schneider Electric și să obținem împreună performanțe care să consolideze poziția companiei pe piața din România”, a declarat Marius Perșinaru, Președinte Schneider Electric România și Republica Moldova.
Marius Perșinaru s-a alăturat echipei Xerox România în anul 1998, ca Director de Logistică și ulterior de Operațiuni, fiind numit Country President pentru România și Republica Moldova în anul 2004. Au urmat funcțiile regionale de Vicepreședinte pentru operațiunile din est ale grupului Xerox (2009-2010), Vicepreședinte pentru construirea de canale indirecte în țările în curs de dezvoltare (2011-2012) și Chief Commercial Officer, GM Technology & Services pentru Europa Centrală și de Est, Israel și Turcia (2012-2014). De asemenea, Marius Perșinaru a fost ales de grupul Xerox pentru a conduce subsidiarele din alte țări – Country General Manager pentru Cehia și Slovacia (2013-2014) și Country General Manager pentru Ungaria (2014-2015). Anterior grupului Xerox, Marius Perșinaru a fost inginer la Energomontaj (1988-1991) și Director de Logistică la Arexim (1991-1998). A absolvit Facultatea de Inginerie Hidroenergetică în cadrul Institutului Politehnic București.