Aplicatii — June 29, 2020 at 2:38 pm

Xerox Team Availability App susține nevoile în materie de flexibilitate la locul de muncă

by

Xerox lansează Team Availability App, o soluție cu implementare rapidă, pentru organizațiile care trebuie să fie la curent cu disponibilitatea și locația angajaților în timp real. Știind unde și dacă angajații lucrează, într-un anumit moment, este un lucru esențial pentru gestionarea mediilor de lucru flexibile, în condițiile în care procentul angajaților care lucrează parțial de la birou și parțial de acasă crește.

XeroxOrganizațiile susțin activ și investesc în soluții tehnologice pentru un regim de muncă hibrid. Un studiu recent realizat de Xerox arată că 58% dintre respondenți intenționează să-și schimbe politica de lucru de acasă în anul următor. Această nouă provocare, de implementare a unui regim de muncă hibrid, a evidențiat, de asemenea, lacune tehnologice, companiile crescând investițiile în ceea ce privește resursele tehnice necesare pentru lucrul la distanță (55%) sau într-un regim de muncă hibrid, atât de la birou, cât și de la distanță (40%).

„Gestionarea forței de muncă distribuite în regim de lucru la distanță, în timpul acestei pandemii, prezintă provocări unice pe care nicio organizație nu le-a mai întâmpinat până acum”, a spus Joanne Collins Smee, vicepreședinte executiv și chief commercial (CCO), SMB și channels officer (CCO), Xerox. „Organizațiile trebuie să știe cine este disponibil și unde, astfel încât să ia deciziile potrivite atunci când împart resursele și sarcinile de lucru. Acest instrument oferă managerilor informații, în timp real, despre disponibilitatea angajaților.”

Spre deosebire de alte instrumente de management al disponibilității, care trebuie să fie conectate la infrastructura IT și pentru care implementarea durează săptămâni, Team Availability App este gata în doar câteva ore. Odată populată, aplicația oferă utilizatorilor autorizați date personalizate și confidențiale, pentru luarea deciziilor strategice. Xerox implementează aplicația în întreaga companie pentru a-și sprijini planurile Path Forward, pentru gestionarea acestei abordări în anumite etape, astfel încât întoarcerea la locul de muncă să se realizeze în condiții de siguranță. Aplicația este folosită în cadrul propriei echipe de angajați, pentru a efectua controale zilnice de sănătate urmărind expunerea la virusul COVID-19. Desfășurarea acestor activități permite o reîntoarcere sigură și treptată la locul de muncă.

Prestigiosul Imperial NHS Trust din Marea Britanie a fost prima organizație care a utilizat Xerox Team Availability App, pentru a verifica disponibilitatea angajaților din linia întâi din întreg Trustul și în noile sale locații pregătite pentru pandemie.

„Este important pentru un furnizor de servicii medicale să știe ce angajați sunt disponibili pentru a oferi sprijinul necesar pacienților, iar acest lucru este critic când vine vorba de o pandemie”, a spus Linda Watts, manager de programe pentru sisteme clinice, Imperial NHS Trust & Chelsea și Westminster NHS Foundation Trust, și manager de istoric medical la Imperial College Healthcare NHS Trust. “Xerox Team Availability App a fost implementată într-un timp foarte scurt și am primit actualizări, în timp real, de la personalul nostru cu privire la disponibilitatea acestuia. Drept urmare, am putut să ne asigurăm mereu că pacienții noștri au fost îngrijiți permanent.”

Xerox Team Availability App este o aplicație SaaS, care respectă reglementările de GDPR și poate fi implementată pe baza unui abonament care permite clienților să o utilizeze cât este necesar. Este disponibilă acum în App Store și Google Play Store.

Pentru mai multe informații și rezultate ale studiului Xerox “Viitorul Muncii”, accesați www.Xerox.com/MakeNowWork.