Gartner a dezvăluit cu câteva zile în urmă, într-un raport, că pandemia de coronavirus a îmbunătăţit la nivel global relaţiile dintre directorii IT (CIO) şi directorii altor divizii de afaceri ale firmelor. Motivul? Directorii IT s-au dovedit de multe ori “providenţiali” în abordarea şocului iniţial generat de pandemia Covid 19.
Studiul se bazează pe discuţii cu un număr de aproape 60 de directori IT de la firme globale mari. El arată că pandemia de coronavirus a oferit directorilor IT platforma necesară şi oportunitatea de a-şi demonstra valoarea inestimabilă în faţa organizaţiilor în ansamblul lor. Aproape trei sferturi dintre cei intervievaţi au declarat că au reuşit în această perioadă să educe directorii generali şi alţi factori majori de decizie din firme în privinţa aspectelor legate de lucrul la distanţă şi a altor subiecte de importanţă pentru bunul mers al afacerii. Simultan, perioada a fost fastă pentru directorii IT ca să capete cunoştinţe mai aprofundate despre operaţiunile de afaceri din firma în care lucrează.
Analiştii Gartner spun că în multe organizaţii directorii IT au fost de-a dreptul providenţiali în faza iniţială de impact a pandemiei. Iar asta s-a întâmplat deoarece multe organizaţii care continuă să funcţioneze o fac datorită unor eforturi uriaşe depuse de departamentele IT, mai ales în zona de activare a lucrului de la distanţă pentru angajaţi.
Consecinţa? Conform Gartner, mulţi directori IT dispun actualmente de o oportunitate majoră de a ocupa un loc la masa unde factorii de decizie iau hotărâri legate de strategia de afaceri a firmei şi de evoluţia diverselor linii de afaceri. Abilitatea directorilor IT de a furniza servicii cheie pentru firmă în vremuri de criză reprezintă deja un atu devenit de netăgăduit. Două treimi dintre directorii IT intervievaţi au declarat că şi-au asumat din proprie iniţiativă leadership-ul unor măsuri de mare impact, cu precădere cele legate de activarea lucrului de la distanţă.
Analiştii Gartner avertizează, însă, că această faţetă binevoitoare arătată de directorii generali şi alţi lideri de afaceri directorilor IT va dispărea destul de repede dacă directorii IT nu o vor putea menţine activă prin furnizarea altor măsuri de mare impact necesare în timpul perioadei de recuperare. De altfel, peste 40% din cei intervievaţi spun că planificarea recuperării post Covid -19 a început deja, în vreme ce mai bine de o treime din ei (38%) încă se confruntă cu efectele pandemiei, dar au declarat că îşi vor îndrepta atenţia în scurtă vreme asupra măsurilor de recuperare.