La numai 2 ani după lansarea versiunii beta, Bunnyshell, o platformă de management și automatizare a infrastructurii cloud, a atins pragul de 1000 de clienți. Este o realizare importantă pentru companie, deoarece au trecut cu succes de faza de testare a produsului pe piață – sau de identificare a product-market-fit.
Conform echipei Bunnyshell, atingerea acestui prag este dovada faptului că au creat un produs care adresează și rezolvă o nevoie din piață și care poate ajuta business-uri la nivel global.
”Creșterea unei companii SaaS este o provocare. Ne-am petrecut ultimele luni testând și îmbunătățind tehnologia din spatele platformei Bunnyshell. De asemenea, am lucrat intens pentru a măsura și înțelege cum se potrivește produsul nostru pe piața actuală. Acum că am identificat product-market-fit-ul, echipa lucrează pentru a prelua și a implementa cât mai mult feedback de la clienții noștri.
În continuare avem aceeași misiune: să aducem cât mai multă valoare utilizatorului final, indiferent de aptitudinile tehnice pe care le are acesta. Acum suntem o echipă mai mare, mai matură și continuăm să creștem. Avem multe cereri de la clienții noștri în ceea ce privește funcționalitățile platformei, ceea ce ne face să credem că există o adevărată cerere pe piață, la nivel internațional”, declară Alin Dobra, Bunnyshell CEO.
Bunnyshell s-a lansat în 2018 ca o platformă DevOps pentru managementul infrastructurii cloud. De atunci, platforma este în proces de îmbunătățire, transformându-se într-o soluție de infrastructură cloud de a doua generație. Platforma permite utilizatorilor să creeze și gestioneze aplicații și site-uri și ajută companiile să își scaleze creșterea.
Principalii clienți ai platformei sunt afacerile de tip SaaS, serviciile de management pentru servere (MSP) și magazinele online (Ecommerce). Recent, echipa Bunnyshell a observat o creștere și în numărul de clienți din rândul companiilor SMB și de tip Enterprise.
Companiile mici și mijlocii însumează aproximativ 90% din afacerile din piața globală. În urma digitalizării rapide, aceste afaceri se mută în mediul online și încep să utilizeze tehnologie de tip cloud. Bunnyshell vine în sprijinul acestor companii și le oferă o infrastructură cloud care le scade costurile și crește eficiența afacerii.
În următoarea etapă de creștere a produsului, echipa Bunnyshell se va concentra pe înțelegerea clienților și pe îmbunătățirea principalelor funcționalități.
Bunnyshell funcționează cu platforme precum Google Cloud și Amazon Web Services și deține parteneriate cu diverse companii, printre care Digital Ocean și Cloudflare.
Citiți și:
Criza COVID-19 aduce Cloud-ul în prim plan
Finanțare pentru infrastructurile în cloud dezvoltate de Bunnyshell